Live

Lula l-a primit pe Maduro în Brazilia din nou după opt ani și a criticat SUA pentru „sancțiunile extrem de exagerate”

Data actualizării: Data publicării:
Lula da Silva l-a primit călduros pe dictatorul din Venezuela. Foto: Profimedia Images

Nicolas Maduro, dictatorul din Venezuela, a vizitat Brazilia pentru prima oară din 2019, când a primit interdicție de intrare în țară de la fostul președinte Jair Bolsonaro, relatează BBC.

Maduro a fost primit de noul președinte brazilian, Lula da Silva, înainte de summit-ul liderilor latino-americani care va avea loc la Brasilia.

„Ce este important legat de sosirea lui Maduro aici este că este vorba de începutul revenirii lui Maduro”, a spus Lula, referindu-se la începutul normalizării relațiilor diplomatice în lume cu regimul din Venezuela, acuzat de SUA și UE de eliminarea opoziției democratice și de abuzuri.

La rândul său, dictatorul venezuelean a vorbit de „o nouă eră a relațiilor bilaterale”.

Întâmpinându-și oaspetele în capitala braziliană, luni, președintele Lula a vorbit de propria „revenire” în urmă cu cinci luni, când s-a întors la putere după ce l-a învins pe extremistul de dreapta Bolsonaro într-un scrutin prezidențial extrem de strâns.

Lula a fost un critic al sancțiunilor americane împotriva Venezuelei, spunând că guvernul de la Washington „a construit un narativ al autoritarismului” despre această țară și că sancțiunile sunt nejustificate.

Maduro a vizitat Brazilia ultima oară în 2015.

„Sancțiuni extrem de exagerate”

Într-un semn că relațiile cu regimul Maduro urmează să rămână solide, Lula a calificat din nou sancțiunile americane drept „extrem de exagerate” și a spus că este inexplicabilă că SUA „a impus 900 de sancțiuni pentru că nu se înțeleg cu Venezuela”.

Lula l-a îndemnat pe Maduro să-și construiască și el propria „narațiune” despre autoritarism, spunând că cel „construit de americani” este „nedrept”.

Comentariile liderului brazilian au fost imediat luate în vizor de critici care i-au reproșat acestuia că ignoră încălcările drepturilor omului comise de regimul Maduro și că în Venezuela nu există alegeri libere și corecte.

Pentru Maduro, vizita a fost o nouă oportunitate de a repeta cererile de ridicare a sancțiunilor. El a spus că va cere ca și alte țări din America de Sud să se opună acestora ca bloc regional.

Afirmațiile dictatorului venezuelean vin în condițiile în care mai multe țări de pe continentul sud-american sunt conduse, acum, de lideri de stânga – Argentinia, Bolivia și Brazilia.

Regimul Maduro a devenit tot mai autoritar de când liderul său a fost „ales” în 2013. Ca urmare a acțiunilor sale de represiune împotirva opoziției, SUA a impus sancțiuni împotriva regimului și l-a recunoscut pe liderul opoziției de atunci, Juan Guaido, ca președinte interimar după alegerile contestate din 2019.

De atunci, însă, Guaido nu a reușit nimic împotriva regimului și inclusiv aliații săi și-au pierdut răbdarea, iar parlamentul a votat pentru dizolvarea „guvernului” opozant al lui Guaido.

Ca urmare a crizei umanitare de durată din Venezuela, șapte milioane de oameni au fugit de acolo din 2015 și până azi.Țara se află într-o spirală a hiperinflației, căderilor de curent și penuriei de alimente și medicamente de ani de zile.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cel mai grav accident din Brazilia din ultimii 17 ani: zeci de oameni au murit, după ce un autocar a fost lovit de un camion

Fostul ministru al apărării din Brazilia a fost arestat. Walter Braga Netto e acuzat de plănuirea unei lovituri de stat

Atacați de pantere și loviți de inundații: Blestemul unui smarald uriaș de 1 miliard de dolari care a provocat un scandal internațional

Cum se simte președintele brazilian Lula da Silva după ce a fost operat de urgență pe creier

Partenerii noștri