Live

Lukașenko: „Nu sunt un dictator, și dacă aș fi, nu sunt ultimul din Europa”

Data publicării:
Președintele din Belarus, Alexandr Lukașenko. Foto: Profimedia Images

Liderul din Belarus, Alexandr Lukașenko, a respins joi ideea că ar fi „ultimul dictator al Europei”, susținând că nu este un dictator, dar, dacă ar fi, nu ar fi cu siguranță ultimul, relatează Reuters.

Lukașenko, care conduce cu o mână de fier Belarusul din 1994, a declarat într-un interviu pe care i l-a acordat în 2012 că de fapt îi place notorietatea conferită de această poreclă.

Însă când a fost întrebat din nou cu privire la acest lucru joi, în cadrul unei conferințe de presă pe care a susținut-o la Minsk și la care au fost invitați și reprezentanți ai presei internaționale, el a spus că jurnaliștii ar trebui să își ceară scuze că l-au întrebat un asemenea lucru.

„În ceea ce privește [sintagma] 'ultimul dictator al Europei', ar trebui să îmi cereți scuze astăzi”, le-a spus el jurnaliștilor strânși la Palatul Independenței de la Minsk.

„Nu sunt un dictator, și dacă aș fi, nu sunt ultimul”, a susținut el, adăugând însă că „puterea nu este dată pentru a bălti în noroi”.

„Nu decid eu dacă sunt la putere sau nu (...) oamenii mi-au încredințat această funcție înaltă”, s-a mai apărat el.

Oponenții lui Lukașenko, cei mai mulți dintre ei acum în străinătate, spun că acesta a trucat alegerile și a predat suveranitatea Belarusului președintelui Rusiei Vladimir Putin, pe care Lukașenko îl numește „fratele său mai mare”.

Acesta a spus că în Belarus erau mai puțin de 22.000 de prizonieri, în scădere față de 50.000 când a venit la putere în urmă cu aproape 29 de ani.

„Probabil că nu sunt un dictator foarte puternic”, a glumit el.

Lukașenko, preocupat de viitor

Liderul de la Minsk a avut și un moment de introspecție, afirmând că s-a gândit cum ar fi să își trăiască restul vieții departe de putere.

„Uneori îmi pun această întrebare dar apoi mă oprește o alta: ce se va întâmpla în viitor? Nu cred că sunt indispensabil, dar ce s-ar întâmpla dacă o persoană nouă distruge totul? Mă gândesc la ce se va întâmpla în viitor, ce se va întâmpla după mine?”, a mai spus Alexandr Lukașenko.

Zvonurile despre starea de sănătate a lui Lukașenko s-au rostogolit în urmă cu câteva luni după ce s-a scris că a ajuns la un spital din Moscova, din cauza unor probleme de sănătate.

În timp ce a părăsit întâlnirea cu jurnaliştii de joi, după mai mult de 3 ore şi jumătate de întrebări, Lukașenko a şchiopătat uşor, spunând că a suferit o accidentare la fotbal şi i-a avertizat pe reporteri să aibă grijă de ei înşişi.

Editor : R.K.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Criză în Abhazia. Liderul regiunii, care se plângea că Rusia i-a lăsat „în întuneric total”, spune acum că Putin i-a salvat

Echipajul ucrainean al unui tanc Abrams dezvăluie cum a supraviețuit după un atac masiv cu drone. „Imposibil într-un tanc sovietic”

Investigație Mediazona: Au fost identificate numele a 84.761 de soldați ruși căzuți pe frontul din Ucraina. „2024, cel mai mortal an”

Partenerii noștri