Live

Logica lui Medvedev: Dacă Ucraina își recuperează teritoriile, e o amenințare la existența Rusiei. „Cine plănuiește un război nuclear?”

Data publicării:
Dmitri Medvedev apelează din nou la amenințarea cu arma nucleară. Foto: Profimedia

Victoria completă a Rusiei în Ucraina este singura garanție împotriva unui conflict mondial spre care împinge Occidentul, susține Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate a Rusiei. El argumentează că, dacă Ucraina își recuperează teritoriile ocupate de Rusia, acest lucru constituie o amenințare la adresa existenței Federației Ruse, ceea ce ar fi un motiv pentru folosirea armelor nucleare.

„Să spunem lucrurilor pe nume. Țările occidentale împing lumea spre un război mondial. Iar singura garanție împotriva unui conflict mondial este victoria completă și finală a Rusiei”, a scris Dmitri Medvedev pe contul său de Telegram, potrivit TASS.

El a făcuit apel la „logica simplă”.

„Teza binecunoscută a țărilor occidentale este că «Rusia nu poate fi lăsată să câștige războiul». Ce înseamnă asta în realitate? Să urmăm logica simplă.

„Dacă nu câștigă Rusia, atunci, aparent (câștigă) Ucraina. Scopul Ucrainei în război a fost anunțat de regimul de la Kiev - recuperarea tuturor teritoriilor care i-au aparținut înainte. Asta înseamnă ruperea lor de Rusia. Aceasta este o amenințare la existența statului nostru și prăbușirea Rusiei de azi. Iar acest lucru constituie un motiv direct pentru aplicarea articolului 19 din Fundamentele politicii de stat a Federației Ruse în domeniul descurajării nucleare”, a scris Medvedev pe Telegram.

„Și atunci, cine plănuiește un război nuclear, ia spuneți? Ce e asta, dacă nu o provocare directă pentru un război mondial cu folosirea armelor nucleare? Să spunem lucrurilor pe nume. Țările occidentale împing lumea spre un război mondial. Iar singura garanție împotriva unui conflict mondial este victoria completă și finală a Rusiei”, a mai argumentat el în sprijinul teoriei sale.

Articolul 19 din documentul menționat de Medvedev enumeră condițiile în care Rusia poate folosi armele nucleare. Printre acestea, se numără și scenariul în care un atac cu arme convenționale împotriva Rusiei devine o amenințare la adresa existenței statului.ri 

Editor : Bogdan Păcurar

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Multe lucruri se întâmplă la Londra”. Medvedev amenință, după asasinarea generalului Kirillov, că oficialii NATO sunt „ținte legitime”

Trupele lui Kim trimise în Rusia au suferit deja „câteva sute” de victime în luptele din Kursk (oficial american)

Un lunetist ucrainean a doborât un soldat rus de la 2.069 de metri distanță. „Va rămâne în istoria luptei noastre pentru libertate”

Rusia a produs doar 7 avioane de pasageri de la începutul războiului în Ucraina. Planul era să construiască 108 (presă)

Partenerii noștri