Live

Liderii Germaniei, Franţei şi Poloniei se vor întâlni marți la Berlin, în contextul tensiunilor cu Rusia

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Profimedia Images

Liderii Germaniei, Franţei şi Poloniei se vor întâlni la 8 februarie la Berlin, a declarat sâmbătă pentru Reuters consilierul preşedinţiei poloneze, Pawel Szrot, ca parte a eforturilor diplomatice de detensionare, după ce Rusia a comasat circa 100.000 de militari în apropierea graniţei cu Ucraina.

Comentariile lui Szrot confirmă o informaţie apărută joi în cotidianul german Suddeutsche Zeitung.

Vineri, un purtător de cuvânt al guvernului german a declarat că Berlinul discută cu Parisul şi cu Varşovia despre organizarea în capitala Germaniei a unei reuniuni cu liderii francez şi polonez, conform Agerpres.

Președintele Franței, Emmanuel Macron, și cancelarul german Olaf Scholz merg luni la Moscova pentru a discuta despre despre garanțiile de securitate cerute de Rusia, a anunţat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Rusia consideră importantă vizita preşedintelui francez, iar Putin îi va explica modul în care înţelege răspunsul iniţial al Statelor Unite la cererile părţii ruse, a spus Peskov.

Apoi, marți, Putin se va întâlni Olaf Scholz, a mai spus purtătorul de cuvânt.

Potrivit lui Peskov, nu s-a ajuns încă la niciun acord privind propunerea Turciei de a găzdui o întrevedere între Putin şi preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

Atât Macron, cât şi Scholz vor face săptămâna viitoare vizite şi la Kiev - preşedintele francez marţi, după întâlnirea cu Putin, iar cancelarul german luni, înainte de convorbirile de la Moscova.

Toate aceste manevre diplomatice au loc în contextul tensiunilor dintre Occident şi Rusia legate de concentrarea de trupe ruse la frontierele Ucrainei. Moscova susţine că nu intenţionează să invadeze ţara vecină, dar cere garanţii din partea NATO că nu va primi Ucraina ca membră.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Fericit după ce a moștenit o sumă mare de bani, un om fără adăpost din Germania s-a îmbătat și a pierdut „averea”. Cum a recuperat-o

Criză în Abhazia. Liderul regiunii, care se plângea că Rusia i-a lăsat „în întuneric total”, spune acum că Putin i-a salvat

Cum arată și ce știe să facă Wolly, sistemul ucrainean telecomandat cu termoviziune și țintire automată

Partenerii noștri