Live

La 101 ani, un german a fost condamnat la 5 ani de închisoare. Fost gardian SS, el a luat parte la peste 3.500 de crime

Data actualizării: Data publicării:
Fost gardian SS de 101 ani condamnat la 5 ani de închisoare FOTO: Profimedia Images

Un bărbat de 101 ani a fost condamnat în Germania la 5 ani de închisoare pentru că a luat parte la uciderea a peste 3.500 de prizonieri în lagărul de concentrare nazist Sachsenhausen, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Judecătoria Neuruppin a pronunțat sentința marți.

Bărbatul, care locuiește în statul Brandenburg și a cărui identitate nu a fost făcută publică, a negat că a lucrat ca gardian SS în lagăr și că a contribuit în vreun fel la moartea miilor de prizonieri. Luni, s-a declarat încă o dată nevinovat în fața instanței, care o zi mai târziu l-a condamnat la 5 ani de închisoare, potrivit The Independent.

„Nu știu de ce sunt aici”, a spus el din nou la încheierea procesului. În timpul audierilor, inculpatul a declarat anterior că nu a făcut „absolut nimic”. El a negat că ar avea vreo informație despre numeroasele crime care au avut loc la Sachsenhausen, spunând că a fost muncitor la fermă în acea perioadă.

Dar procurorii susțin că el a luat parte „cu bună știință și de bunăvoie” la crime, în calitate de gardian. Au prezentat în instanță documente potrivit cărora în lagăr a existat un gardian cu nume identic cu al inculpatului, cu aceeași dată de naștere și același loc de naștere, dar și alte acte doveditoare.

Acuzațiile împotriva centenarului includ participarea la „execuția prizonierilor de război sovietici” și plasarea „gazului otrăvitor Zyklon B” în camerele de gazare ale lagărului de concentrare Sachsenhausen.

Procesul a început în octombrie, la tribunalul regional Neuruppin. Audierile în acest caz au avut loc în orașul Brandenburg, aproape de casa bărbatului.

Peste 200.000 de persoane - majoritatea evrei, dar și romi, oponenți ai regimului și homosexuali - au fost închise la Sachsenhausen între 1936 și 1945 de către naziști.

Zeci de mii au murit din cauza muncii forțate sau în urma experimentelor medicale extreme, foame și boli, pe lângă actele de crimă în masă săvârșite acolo.

Editor : D.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Indubitabil! Cum a fost numit Lucescu în Kosovo, după ce i-a făcut mincinoși și lipsiți de fair-play! Doar DOUĂ cuvinte folosite

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Premierul Poloniei: Vladimir Putin construieşte noi lagăre de concentrare în estul Europei

O dactilografă nazistă a fost găsită vinovată de complicitate la 10.500 de crime

Un istoric susține că a descoperit benzi desenate din 1944 care prezintă atrocităţi naziste. Desenele erau vândute pe internet

Fost deputat, condamnat să viziteze lagărele de concentrare naziste

Partenerii noștri