Live

Kuleba, apel către UE după aprobarea ajutorului american: „Noi, în Europa, nu putem şi nu ar trebui să ne relaxăm”

Data publicării:
Dmitro Kuleba, ministrul ucrainean de externe. Foto: Profimedia Images

Ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, a făcut luni apel către omologii săi din Uniunea Europeană să nu se relaxeze în privinţa trimiterii de ajutoare militare Kievului, după ce, sâmbătă, Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA a adoptat un nou pachet de sprijin pentru Ucraina în valoare de peste 60 de miliarde de dolari, relatează EFE, potrivit Agerpres. 

„Salutăm cu toţii decizia Camerei Reprezentanţilor a SUA de a oferi un pachet puternic de ajutor pentru Ucraina. Dar noi, în Europa, nu putem şi nu ar trebui să ne relaxăm”, a declarat Kuleba într-o alocuţiune rostită prin videoconferinţă în cadrul Consiliul miniştrilor de externe şi apărării din UE.

Şeful diplomaţiei ucrainene a subliniat că „apărarea Europei este în principal o problemă care îi priveşte în primul rând pe europeni”. „În cele şase luni de dezbateri (privind aprobarea pachetului de ajutor) în SUA, Europa a demonstrat un adevărat leadership şi capacitatea de a acţiona”, a adăugat Kuleba, care le-a mulţumit colegilor săi din UE.

Ministrul ucrainean s-a pronunţat pentru luarea unor „decizii concrete şi îndrăzneţe” pentru a livra acum Ucrainei sisteme suplimentare de apărare antiaeriană Patriot şi SAMP-T, plus rachete şi sisteme suplimentare de artilerie cu muniţia aferentă.

„Acum că toată lumea este aici, la masă, este timpul să acţionăm, nu să dezbatem”, a reiterat Kuleba, insistând că UE trebuie să ajute Ucraina să învingă Rusia dacă vrea să împiedice ca agresiunea militară a Kremlinului să se extindă în alte ţări de pe continent.

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cum arată și ce știe să facă Wolly, sistemul ucrainean telecomandat cu termoviziune și țintire automată

Scenariile FMI: Când ar putea să se încheie războiul din Ucraina

Mesajele soldaților ruși către cei dragi, înainte să moară. „Există deja un munte de cadavre înalt de doi metri, lângă adăpost”

Ucraina a atacat pentru prima oară trupele ruse doar cu sisteme terestre robotizate, fără soldați

Partenerii noștri