Live

Kremlinul spune că va tăia gazul și altor țări care refuză plata în ruble. Peskov: „Totul a fost calculat”

Data actualizării: Data publicării:
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Foto: Profimedia Images

Rusia neagă acuzaţiile că foloseşte aprovizionarea cu gaze naturale ca instrument de şantaj, după ce gigantul energetic Gazprom a oprit fluxul către Polonia şi Bulgaria. Totuși, purtătorul de cuvânt al Kremlinul a avertizat, miercuri, că şi alte ţări care refuză să plătească gazul în ruble s-ar putea confrunta cu acelaşi rezultat, relatează Reuters.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a spus că anunţul Gazprom este încă o încercare a Rusiei de utilizare a gazului ca instrument de şantaj.

"Nu este vorba de niciun şantaj", a subliniat Dmitri Peskov, respigând acuzaţiile șefei Comisiei Europene.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului le-a mai spus reporterilor că "Rusia a fost şi rămâne un furnizor de încredere de resurse energetice pentru consumatorii săi şi rămâne angajată faţă de obligaţiile contractuale".

El a refuzat să precizeze câte ţări au fost de acord să schimbe plata pentru gaz în ruble, în conformitate cu un decret emis luna trecută de preşedintele Vladimir Putin, care a afirmat atunci că gazul către ţările ''neprietenoase'' care refuză plata în ruble va fi tăiat, mai scrie Reuters, citat de Agerpres.

"Când se apropie termenele de plată, dacă unii consumatori refuză să plătească sub noul sistem, atunci decretul preşedintelui bineînţeles că se va aplica", a declarat Peskov.

Întrebat dacă Rusia este pregătită pentru pierderi bugetare dacă ţări europene ar refuza să plătească pentru gaz în ruble, Peskov a spus: "Totul a fost calculat, toate riscurile au fost prevăzute şi au fost luate măsurile necesare".

Între timp, Bulgaria şi Polonia vor fi aprovizionate cu gaze naturale "de către vecinii lor din Uniunea Europeană", a declarat, miercuri, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Criză în Abhazia. Liderul regiunii, care se plângea că Rusia i-a lăsat „în întuneric total”, spune acum că Putin i-a salvat

Echipajul ucrainean al unui tanc Abrams dezvăluie cum a supraviețuit după un atac masiv cu drone. „Imposibil într-un tanc sovietic”

Investigație Mediazona: Au fost identificate numele a 84.761 de soldați ruși căzuți pe frontul din Ucraina. „2024, cel mai mortal an”

Partenerii noștri