Live

Kievul anunță că „reduce drastic” prezența diplomatică a Iranului, după ce Rusia a folosit dronele iraniene ca să atace Odesa

Data publicării:
Dmitro Kuleba, ministrul ucrainean de externe. Foto: Profimedia Images

Kievul a anunţat vineri că va „reduce semnificativ” prezenţa diplomatică a Iranului în Ucraina ca măsură de represalii pentru livrările de arme către Rusia, în ziua unui atac rus cu dronă iraniană asupra oraşului Odesa, în care a fost ucisă o persoană.

„Ca răspuns la un act atât de ostil, partea ucraineană a decis să-l priveze pe ambasadorul iranian în Ucraina de acreditarea sa şi să reducă drastic numărul personalului diplomatic al ambasadei iraniene la Kiev”, se precizează într-un comunicat de presă la ministerului ucrainean de externe, scrie AFP, citată de Agerpres.

Această decizie a fost notificată însărcinatului cu afaceri iranian în Ucraina, care a fost chemat la minister, potrivit aceleiaşi surse.

„Partea iraniană a fost informată că furnizarea de arme iraniene Rusiei (...) contrazice direct poziţia de neutralitate, de respect pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei”, se arată în comunicat.„Furnizarea de arme Rusiei pentru a duce războiul în Ucraina este un act ostil, care dă o lovitură serioasă relaţiilor dintre Ucraina şi Iran”, a adăugat el.

O dronă iraniană Shahed-136 a fost doborâtă deasupra mării în atacul asupra oraşului Odesa în care a murit o persoană. De asemenea, armata a asigurat vineri că a doborât o dronă Mohajer-6 de fabricaţie iraniană într-o altă zonă.

Tot vineri, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Zelenski, Serghii Nikiforov, a criticat pe Facebook livrările de arme iraniene către Moscova:"acestea sunt măsuri ale Iranului împotriva suveranităţii şi integrităţii teritoriale ale statului nostru, precum şi împotriva vieţii şi sănătăţii cetăţenilor ucraineni".

Conform unei evaluări făcute de analişti britanici în domeniul informaţiilor, armata rusă foloseşte drone iraniene în războiul din Ucraina în condiţiile în care propriile stocuri de arme se reduc, notează Reuters.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Coreea de Nord se pregătește să trimită noi trupe și drone kamikaze în Rusia, susține armata sud-coreeană

VIDEO Imagini cu un australian care lupta pentru Ucraina, capturat şi interogat de ruşi. Reacția guvernului de la Canberra

Succesul ciudat al Coreei de Nord. După apropierea Rusiei și a Chinei de Phenian, ar putea urma SUA

China își adaptează tacticile de luptă, în urma monitorizării războiului din Ucraina. Lecțiile învățate de Beijing

Partenerii noștri