Live

Kamala Harris și Jacinda Ardern se vor adresa sesiunii Parlamentului European, cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii

Data publicării:
Kamala Harris, vicepreședinta SUA. Foto: Profimedia

Vicepreședinta Statelor Unite ale Americii, Kamala Harris, și prim-ministra Noii Zeelande, Jacinda Ardern vor susține luni, de Ziua Internațională a Femeii, discursuri în plenul Parlamentului European și vor aduce un omagiu tuturor femeilor care s-au aflat în prima linie a pandemiei de coronavirus.

„Am onoarea să anunţ că vicepreşedinta SUA, Kamala Harris, şi prim-ministra Noii Zeelande, Jacinda Ardern, se vor adresa sesiunii noastre plenare prin intermediul unor înregistrări video”, a anunţat preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, care va deschide luni după-amiază sesiunea legislativului european în cadrul căreia vor mai interveni şi şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi preşedintele Consiliului European, Charles Michel.

În această zi de 8 martie, Parlamentul European „aduce un omagiu femeilor care lucrează în prima linie şi celor mai afectate de pandemie”, a scris Sassoli pe contul său de Twitter, conform Agerpres. Din cauza pandemiei, este prevăzut ca instituţiile europene să-şi concentreze pe reţelele sociale activităţile dedicate zilei de 8 martie.

Astfel, începând cu ora locală 11:00, şefa comisiei pentru drepturile femeilor din PE, Evelyn Regner, va răspunde în direct pe Facebook la întrebările despre egalitatea de gen în UE şi despre efectul pandemiei asupra inegalităţilor existente. Iar la prânz, Regner va participa la o altă dezbatere pe Instagram cu modelul şi activista poloneză Anja Rubik.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban: Grupul politic Patrioți pentru Europa va schimba tot la Bruxelles, cum a făcut Donald Trump în SUA

Giorgia Meloni demisionează din funcția de președinte al grupului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni

Un europarlamentar român, în topul celor care câștigă cel mai bine în noul Parlament European

Grupul PPE din Parlamentul European cere revizuirea deciziei de a interzice mașinile pe benzină sau motorină

Partenerii noștri