Live

Jurnalişti arestaţi la Moscova în timpul unui protest al soțiilor soldaților care luptă în Ucraina. Un reporter AFP a fost luat cu duba

Data actualizării: Data publicării:
La alte manifestaţii ale soțiilor soldaților aflați pe front, poliţia din Moscova s-a abţinut să intervină. Sursa foto: t.me/astrapress

Poliţia rusă a reţinut cel puţin douăzeci de jurnalişti sâmbătă, în timpul unui miting în Piaţa Roşie organizat de soţiile soldaţilor care luptă în Ucraina şi care cer întoarcerea acestora de pe front, scrie AFP, preluat de News.ro

Un cameraman AFP care a fost reţinut în timpul manifestaţiei a declarat că aproximativ 20-25 de jurnalişti, inclusiv reporteri străini, se aflau cu el într-o dubă a poliției în drum spre o secţie de poliţie din capitală.

De mai multe săptămâni, soţiile soldaţilor mobilizaţi pentru a lupta în Ucraina se reunesc în mod regulat în faţa Kremlinului în semn de protest.

Furia rudelor rezerviştilor mobilizaţi la ordinul lui Vladimir Putin în septembrie 2022 este un subiect sensibil pentru autorităţi, care s-au abţinut până acum să reprime această mişcare de protest.

În trecut, în timpul altor manifestaţii de acest tip la Moscova, poliţia s-a abţinut să intervină, deşi orice izbucnire de proteste este de obicei reprimată sever în Rusia.

Activismul soţiilor rușilor mobilizați pe front a fost în mare parte ignorat de mass-media de stat din Rusia, în timp ce Kremlinul doreşte să afişeze o imagine de unitate în jurul lui Putin înaintea inevitabilei sale realegeri la alegerile prezidenţiale din martie.

Potrivit lui Vladimir Putin, 244.000 de soldaţi luptă în prezent în Ucraina, dintr-un total de 617.000 de militari.

Editor : M.I.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

The Economist: Ucraina câștigă războiul economic împotriva Rusiei

Rușii vor să își camufleze transporturile militare pentru a le apăra de drone. Soluția propusă, eșec din start

Iohannis a vorbit la Consiliul European despre interferența Rusiei în alegerile din România. Ce spune despre întâlnirea cu Zelenski

Volodimir Zelenski respinge orice armistiţiu fără garanții de securitate solide în conflictul cu Rusia

Partenerii noștri