Live

Junta din Niger spune că este „deschisă” negocierilor diplomatice pentru soluționarea crizei

Data publicării:
Abdourahmane Tchiani s-a autoproclamat președinte al Nigerului. FOTO: Captură AlJazeera

Șeful juntei militare din Niger, care controlează țara de peste două săptămâni, susține că este „deschis” să rezolva criza prin mijloace diplomatice, conform unei delegații de clerici din Nigeria, care a mers la Niamey pentru a discuta cu noua conducere militară.

Generalul Abdourahamane Tchiani „a declarat că uşa sa este deschisă pentru a explora calea diplomaţiei şi a păcii în vederea rezolvării crizei”, a afirmat, într-un comunicat, şeicul Bala Lau, liderul Izala, o mişcare islamică de inspiraţie salafistă, care a condus această misiune de mediere.

O misiune realizată cu acordul preşedintelui Nigeriei, Bola Tinubu, care s-a întâlnit cu aceşti lideri religioşi la începutul săptămânii.

Conform sursei citate, în cadrul întrevederii generalul Tchiani „şi-a cerut scuze pentru că nu a acordat atenţia necesară echipei trimise de preşedintele Tinubu şi condusă de fostul şef de stat, generalul Abdulsalami Abubakar”.

Pe 3 august, o delegaţie ECOWAS condusă de generalul Abubakar a aterizat la Niamey, dar a plecat după doar câteva ore fără să se poată întâlni cu noul lider al ţării, generalul Tchiani.
Marţi, o altă delegaţie, formată din trimişi ai ECOWAS, Uniunii Africană (UA) şi ONU, nu a putut să se deplaseze la Niamey, regimul invocând motive de securitate.

Conform comunicării misiunii religioase de medierea, Tchiani a afirmat că este „dureros” pentru autorii loviturii de stat că liderii ECOWAS „nu le-au ascultat versiunea asupra faptelor înainte de a le da un ultimatum”.

Pe 30 iulie, la patru zile după lovitură de stat, liderii ECOWAS au decis să sancţioneze financiar Nigerul şi au dat armatei un ultimatum de şapte zile pentru a restabili ordinea constituţională, ameninţând cu o posibilă utilizare a forţei ca ultimă soluţie.

Joi, în cadrul unui nou summit, liderii ECOWAS au reafirmat că privilegiază calea diplomatică pentru a-l readuce la putere pe preşedintele Mohamed Bazoum, ordonând în acelaşi timp mobilizarea şi desfăşurarea „forţei în așteptare” a ECOWAS.

Conform generalului Tchiani, citat în comunicatul medierii religioase, militarii l-au răsturnat pe preşedintele Bazoum „din cauza unei ameninţări iminente care ar fi afectat nu doar Republica Niger, ci şi Nigeria”.

La două zile după lovitura de stat, Tchiani justificase acţiunea armatei prin „deteriorarea securităţii” în această ţară subminată de violenţa grupărilor jihadiste.

Potrivit comunicatului, misiunea religioasă de mediere urmează să se întâlnească cu preşedintele Bola Tinubu pentru a-i raporta conţinutul discuţiilor de la Niamey.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ilie Bolojan: „Țara se află deja într-o situație complicată. PNL e pregătit să-și asume răspunderea”

Negocieri în coaliție: PSD ar urma să dea premierul, împărțirea ministerelor rămâne neclară. Ce spun partidele despre cererile USR

Negocieri secrete între noii lideri ai Siriei și Kremlin. Ce vor rebelii sirieni de la Putin ca Rusia să își păstreze bazele militare

Scandal la discuțiile de la Palatul Victoria pe viitorul buget. USR: „Au venit cu cifre coafate. Ni s-au pus în față creșteri de taxe”

Partenerii noștri