Live

Jumătate din lucrările unui muzeu erau falsuri

Data publicării:

Surpriză uriaşă, pentru conducerea unui muzeu din sudul Franţei, care a aflat că jumătate dintre operele sale de artă sunt, de fapt, falsuri. Erau convinşi că muzeul lor adăposteşte o mulţime de lucrări ale unui artist de la începutul secolului XX. Dar au aflat, cu stupoare, că au plătit peste 150 de mii de euro... pe nişte falsuri. 

Este vorba de 82 de picturi şi desene, despre care se credea că au fost realizate de artistul francez Etienne Terrus. Descoperirea a fost făcută de un curator de artă, care a intrat la bănuieli în momentul în care a văzut lucrările. Alertaţi, cei din conducerea muzeului au angajat mai mulţi experţi, care le-au confirmat temerile.

Aceştia au stabilit că multe dintre clădirile care apar în operele respective nici nu existau pe vremea artistului. În plus, semnătura acestuia pare a fi falsificată. Terrus, care a fost prieten apropiat al lui Henri Matisse, a murit în 1922.

Operele de artă au fost cumpărate de muzeu în ultimii 20 de ani, iar prejudiciul depăşeşte 150 de mii de euro. Autorităţile au deschis o anchetă şi cred că în afacere ar fi implicată o reţea de traficanţi de tablouri false.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Macron i-a numit „complet idioţi” pe liderii unei ţări, declanșând un conflict diplomatic. De la ce a pornit scandalul

„Ucraina are nevoie de maşina ta!” Zeci de automobile au fost vandalizate în Franţa cu acest mesaj misterios

Răbufnire în instanță în procesul care a șocat Franța. Fiica principalului acuzat: „Vei muri singur, ca un câine”

Avertisment MAE pentru românii care călătoresc în Franța: Circulația trenurilor va fi îngreunată

Partenerii noștri