Live

Julian Assange este „un om liber” și se întoarce în Australia cu avionul cu care a zburat Taylor Swift pentru a asista la Super Bowl

Data publicării:
Julian Assange a fost declarat „un om liber”. Foto: Profimedia

Avionul privat cu care Julian Assange a plecat miercuri din Insulele Mariane spre Australia, ţara sa natală, după ce a fost declarat „un om liber”, este acelaşi cu cel cu care cântăreaţa Taylor Swift a zburat din Tokyo în SUA pentru Super Bowl în luna februarie.

Avionul privat Bombardier Global Express cu care Assange a plecat din Saipan - cea mai mare insulă din Comunitatea Insulelor Mariane de Nord, teritoriu neîncorporat al SUA în Oceanul Pacific - în jurul orei locale 12:10 (2:10 GMT) a devenit cunoscut pe plan mondial după ce mii de fani din întreaga lume au urmărit în direct traiectoria zborului pentru a vedea dacă Swift ar putea ajunge la Los Angeles la timp pentru Super Bowl, unul dintre cele mai importante evenimente sportive din America, relatează agenția EFE, citată de Agerpres.

Cântăreaţa a călătorit 12 ore pentru a-şi susţine partenerul, jucătorul de fotbal american Travis Kelce, membru al echipei Kansas City Chiefs, care a câştigat titlul învingând echipa San Francisco 49ers.

Decizia lui Swift a fost criticată de susţinători şi de grupurile de mediu pentru amprenta de carbon imensă pe care a generat-o atunci când a traversat jumătate din planetă pentru a participa la joc.

De data aceasta, aeronava a fost utilizată pentru zborul charter VJT199, programat să aterizeze în Canberra cu puţin timp înainte de ora locală 19:00 (9:00 GMT), potrivit aplicaţiei de urmărire a zborurilor Flightradar.

Assange a părăsit Marianele după ce a fost declarat „un om liber” de către un judecător de pe teritoriul SUA, recunoscându-şi vinovăţia de încălcare a legii spionajului ca parte a unui acord cu Departamentul de Justiţie al SUA.

Se aşteaptă ca Assange să susţină o conferinţă de presă după aterizarea la Canberra, potrivit EFE.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

De nicăieri! A urcat în ring imediat după ”lupta secolului” și i-a spus în față lui Usyk: ”Pentru jaful de data trecută” VIDEO

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Bolojan, despre politicienii care zboară cu avionul privat: „Una din formele de respect este să rămâi un om decent”

Taylor Swift a devenit cea mai premiată artistă din istoria Billboard Music Awards. Câte distincții a câștigat

Șeful SIE a zburat la Abu Dhabi ca să vadă Marele Premiu de Formula 1, când România era în plină criză de securitate

Ultima explicație a lui Ciolacu în cazul zborului cu avionul privat Nordis: „Eu cu fiul meu am vrut și noi să avem o aroganță”

Partenerii noștri