Joe Biden „vrea să aibă o discuție constructivă” cu Xi Jinping. Cei doi lideri se vor întâlni luna aceasta
Preşedintele american Joe Biden „doreşte să aibă o discuție constructivă” cu omologul său chinez Xi Jinping, a spus marţi purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre. Ea a precizat că întrevederea celor doi lideri va avea loc la San Francisco, unde se va desfăşura la mijlocul lunii noiembrie un summit al Forumului de cooperare economică Asia-Pacific (APEC).
Karine Jean-Pierre a precizat, în cadrul unei conferinţe de presă, că nu va „da detalii despre această întrevedere”.
Reuniunea „va avea loc la San Francisco”, a spus ea. Executivul american a refuzat până acum să confirme acest summit, potrivit Agerpres.
Un înalt oficial de la Casa Albă a precizat că Beijingul şi Washingtonul au un „acord de principiu” pentru o întâlnire a celor doi lideri şi „lucrează încă la detalii importante pentru a putea finaliza acest proiect”.
Această întrevedere dintre Joe Biden şi Xi Jinping, pe teritoriu american, se află de câteva luni în centrul unor intense negocieri diplomatice.
Editor : M.B.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News