Live

Joe Biden și Kamala Harris, prima apariție comună după realegerea lui Donald Trump

Data publicării:
Foto: Joe Biden și Kamala Harris / Sursa foto: Profimedia Images

Preşedintele american Joe Biden a participat luni la marcarea Zilei Veteranilor alături de vicepreşedinta sa Kamala Harris, fiind prima lor apariţie comună după înfrângerea suferită de aceasta în faţa lui Donald Trump la alegerile prezidenţiale de săptămâna trecută.

Ceremonia de la cimitirul naţional Arlington, de lângă Washington, a constituit şi prima apariţie publică a Kamalei Harris după discursul ei de acceptare a înfrângerii, de miercuri, informează Agerpres.

Ceremonia de la cimitirul naţional Arlington. Sursa foto: Profimedia Images

La festivitate au luat parte de asemenea Prima Doamnă a SUA, Jill Biden, soţul Kamalei Harris, Doug Emhoff, precum şi secretarul apărării şi secretarul de stat, Lloyd Austin şi Antony Blinken.

Partidul Democrat îşi pune întrebări privind motivele reculului suferit la alegerile de marţi - când a pierdut controlul atât asupra Casei Albe cât şi al Senatului şi este de aşteptat de asemenea un eşec în Camera Reprezentanţilor. Unii încep să-l aducă în discuţie pe Biden şi decizia sa iniţială de a candida pentru un nou mandat, în pofida vârstei sale avansate, de 81 de ani, notează AFP.

Fosta preşedintă democrată a Camerei Reprezentanţilor Nancy Pelosi a mărturisit sâmbătă în New York Times că „dacă preşedintele ar fi ieşit (din cursă) mai devreme, poate ar mai fi fost alţi candidaţi”.

Pelosi a lăudat totuşi „entuziasmul” creat de Kamala Harris în cursul campaniei prezidenţiale, păstrând imaginea partidului nedispus să o critice pe fosta candidată democrată după pierderea cursei.

Joe Biden, care urmează să-i predea ştafeta fostului său predecesor Donald Trump pe 20 ianuarie anul viitor, are prevăzută o întâlnire cu acesta miercuri la Casa Albă.

Editor : M.I.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Donald Trump se gândește deja să schimbe propunerea pe care o anunțase pentru şefia Pentagonului

Ce a promis Trump că va face în prima săptămână la Casa Albă, pe lângă pace în Ucraina „în 24 de ore”

Jurnalistul Tucker Carlson, apropiat lui Donald Trump, a anunţat că a realizat la Moscova un interviu cu Serghei Lavrov

Dacă Ucraina e forțată să accepte „o pace nedreaptă”, SUA se vor confrunta cu „o amenințare teribilă”, avertizează șeful NATO

Partenerii noștri