Joe Biden se va vaccina public. Președintele ales al SUA este în categoria de risc major de infectare
Joe Biden și Mike Pence se vor vaccina împotriva coronavirusului în mod public, pentru a servi drept un exemplu pentru toți cetățenii americani. Președintele ales al SUA a declarat că medicul Anthony Fauci i-a recomandat să se imunizeze cât mai curând posibil, însă acesta nu a dorit să beneficieze de tratament preferențial. Biden se află în prima categorie de risc de infectare din pricina vârstei înaintate.
Medicul Anthony Fauci, consilierul președintelui ales pe probleme medicale, l-a îndemnat pe Joe Biden să se vaccineze împotriva Covid-19. "Mi-a recomandat să mă imunizez cât mai repede. Voi face asta în mod public", a declarat Biden.
Alături de Biden se va mai vaccina public și Mike Pence, vicepreședintele SUA: "Sunt nerăbdător. Voi primi vaacinul zilele următoare", a declarat acesta.
SUA a început campania de vaccinare și va imuniza prima dată medicii
Campania de vaccinare impotriva coronavirusului a început, luni, în Statele Unite, iar o asistentă din New York este prima persoană care a primit vaccinul Pfizer-BioNTech.
Statele Unite este una dintre cele mai afectate țări de pandemia de coronavirus, iar până în prezent sunt peste 16 milioane de cetățeni care s-au îmbolnăvit de COVID, iar aproape 300.000 dintre aceștia au murit.
Recent, Casa Albă a anunțat că Donald Trump se va vaccina anti-Covid. Mai mult, preşedintele în funcție al SUA îi va încuraja pe americani să se imunizeze, iar el însuşi va primi prima doza de ser de îndată ce echipa sa medicală va stabili care este cel mai bun vaccin, a declarat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Kayleigh McEnany.
Joe Biden a fost confimat președintele Statelor Unite ale Americii de către Colegiul Electoral și va deveni cel de-al 46-lea șef de stat american.
Editor : A.A.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News