Live

Joe Biden pleacă să caute petrol în Arabia Saudită. „Dacă situaţia o cere, se impun acţiuni pe măsură”

Data publicării:
Joe Biden, președintele SUA, coboară din Air Force One. Foto: Profimedia

Joe Biden se deplasează vineri în Arabia Saudită pentru prima dată în calitate de preşedinte al Statelor Unite, sperând să convingă Riadul să pună mai mult petrol pe piaţă pentru a calma creşterea preţurilor aurului negru şi a atenua inflaţia, comentează AFP.

Joe Biden a afirmat înainte de alegerea sa la Casa Albă că Arabia Saudită ar trebui tratată ca un stat  „paria în urma asasinării jurnalistului disident Jamal Khashoggi. El a promis, când a preluat puterea, o  „recalibrare a relaţiilor cu acest partener strategic al Americii.

Dar de atunci, războiul pornit de Rusia în Ucraina a izbucnit şi a propulsat preţurile ţiţeiului la niveluri nemaivăzute de la criza financiară din 2008, când au atins maxime istorice, transmite Agerpres.

Disperarea președintelui american înainte de alegerile de la jumătatea mandatului

Acest lucru a fost suficient pentru a-l încuraja pe preşedintele american să calmeze lucrurile şi să lase deoparte preocupările legate de drepturile omului, mai observă AFP.

Citește și: Joe Biden îşi justifică vizita controversată în Arabia Saudită. „Ştiu că mulţi nu sunt de acord”

Pentru analistul financiar Craig Erlam, vizita evidenţiază disperarea lui Biden pe măsură ce se apropie alegerile de la jumătatea mandatului, dorind să dea impresia că măcar încearcă să atenueze tensiunea de pe piaţă şi să facă preţurile să scadă. Dacă situaţia o cere, se impun acţiuni pe măsură, adaugă el.

Expirarea acordului OPEC+ în septembrie creează o oportunitate pentru preşedintele american”, mai subliniază Craig Erlam.

Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), cu Arabia Saudită considerată lider, şi cei zece parteneri ai lor (OPEC+), conduşi de Rusia, au lăsat în mod voluntar milioane de barili în subteran în apogeul pandemiei de COVID-19 pentru a nu inunda piaţa cu petrol pe care nu l-ar fi putut absorbi din cauza îngrădirilor şi a restricţiilor sanitare, potrivit AFP.

Odată cu redeschiderea economiei şi revenirea cererii de ţiţei, OPEC+ a decis să revină treptat asupra reducerilor, lansând în mai 2022 o strategie de creştere treptată a volumului total al producţiei.

Teoretic, dacă alianţa reuşeşte să-şi îndeplinească cotele, ar trebui să revină la nivelurile de producţie de dinainte de pandemie după luna august, punând capăt acordului actual.

Creșterea de prețuri a stimulat economiile din Golf

Vizita preşedintelui SUA are loc, aşadar, înainte de următoarea reuniune a OPEC+ din august, în cursul căreia ar putea apărea un nou acord.

Ar fi o mare surpriză dacă Arabia Saudită ar produce mai mult petrol, spune Stephen Innes, analist la Spi Asset Management, deoarece creşterea preţurilor la ţiţei a stimulat economiile din Golf.

Arabia Saudită a înregistrat cea mai puternică rată de creştere din ultimii zece ani în primul trimestru, cu o majorare a produsului său intern brut (PIB) cu 9,6% faţă de anul precedent. Şi asta, datorită sectorului petrolier.

Pentru Walid Koudmani, analist la XTB, acesta esteun stimulent economic semnificativ pentru a nu creşte producţia, mai ales că ţara pare să fie aproape de capacitatea maximă de producţie.

Regatul a făcut ce a putut, a declarat în luna Mai ministrul de externe al Arabiei Saudite, prinţul Faisal bin Farhan, la Forumul Economic Mondial de la Davos, spunând și că este vorba despre creşterea capacităţii de rafinare mai mult decât de a aduce noi barili pe piaţă.

Relația dintre SUA și Arabia Saudită 

Un alt punct de dispută majoră între cele două naţiuni rămâne Iranul, un inamic de multă vreme al Arabiei Saudite. Riadul se află în fruntea unei coaliţii militare în Yemen, care susţine din 2015 puterea împotriva rebelilor houthi, sprijiniţi de Iran.

Washingtonul este angajat în negocieri cu Teheranul pentru a se alătura acordului nuclear iranian, care rămâne deocamdată la un punct mort.

Un rezultat pozitiv al negocierilor ar duce la ridicarea sancţiunilor americane împotriva Iranului şi ar permite revenirea acestuia la capacitatea deplină de export pe piaţa petrolului.

Discuţii indirecte au avut loc la sfârşitul lui iunie la Doha între Statele Unite şi Iran, prin intermediul Uniunii Europene, pentru a încerca deblocarea negocierilor lansate în aprilie 2021 la Viena pentru a resuscita acordul din 2015, dar fără rezultat.

Potrivit lui Walid Koudmani, acordul va fi probabil abandonat de Statele Unite dacă vor primi asigurări din partea Arabiei Saudite după vizita preşedintelui Biden.

Şi pentru Stephen Innes, pare imposibil ca relaţiile cu Riadul să se destindă dacă administraţia Biden încearcă să continue discuţiile cu Iranul, mai scrie AFP.

Citește și: Dilema lui Biden: Se va fotografia cu prințul saudit Mohammad bin Salman?

 

Editor : Marco Badea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Gen. Ben Hodges: „Rusia nu poate învinge Ucraina decât dacă noi, cei din Occident, renunțăm”

Ucraina scapă de o datorie de 4,7 miliarde de dolari față de SUA. „Am făcut pasul stipulat în lege către anularea acelor împrumuturi"

Rusia amenință că noua bază americană din Polonia, similară scutului antirachetă de la Deveselu, duce la creșterea pericolului nuclear

Mii de migranţi au format o caravană în Mexic pentru a ajunge în SUA înainte ca Trump să preia puterea

Partenerii noștri