Live

Joe Biden: Absența lui Xi Jinping de la COP26 este o mare greșeală. La fel și în cazul lui Vladimir Putin

Data actualizării: Data publicării:
Președintele SUA, Joe Biden, a criticat absența liderilor Xi Jinping (China) și Vladimir Putin (Rusia) de la summitul COP26. Foto: Profimedia

Președintele SUA, Joe Biden, a declarat, marți seară, în cadrul unei conferințe de presă la summitul COP26 de la Glasgow, că absența liderului Chinei, Xi Jinping, de la Conferința ONU privind schimbările climatice este „o mare greșeală”. El a criticat și absența președintelui rus Vladimir Putin, care, potrivit liderului american, nu a vorbit despre incendiile din Rusia.

Joe Biden a fost întrebat despre rolul pe care l-au jucat China, Rusia și Arabia Saudită în cele două zile de discuții de la COP26 care au avut loc până acum și dacă condamnă lipsa de implicare a acestor state, conform BBC.

„Ne-am prezentat...iar prin prezență am avut un impact profund asupra cum restul lumii se uită la Statele Unite și la rolul său de conducere”, a spus acesta.

Președintele SUA a adăugat că absența liderului chinez de la summit este „o mare greșeală”.

Întrebat din nou despre rolul Chinei în negocierile privind schimbările climatice, el a răspuns: „Să nu se prezinte? Serios acum”.

„Este o problemă uriașă și au fugit. Cum ar putea face asta și să susțină că au vreo mantie pentru a conduce”, a adăugat acesta.

El s-a referit și la absența președintelui Rusiei, Vladimir Putin.

„Același lucru și cu Rusia și Putin”, a continuat acesta, făcând referire la incendiile de vegetație din Rusia și că Putin „nu suflă o vorbă” despre ele.

Totodată, Biden a fost întrebat despre participarea sa la un summit al schimbărilor climatice în același timp în care cere națiunilor Opec să producă mai mult petrol pentru a menține prețurile scăzute pentru consumatorii americani.

El a afirmat că prețurile mari la combustibil sunt cauzate de „refuzul Rusiei sau a națiunilor OPEC de a pompa mai mult petrol”.

„Vom vedea ce se întâmplă în privința asta mai devreme sau mai târziu”.

Chestionat despre sărbătoarea Recunoștinței ce urmează în viitorul apropiat, cea mai aglomerată zi pentru zborurile interne din SUA la nivelul anului, el a promis că prețurile la petrol vor fi mai scăzute decât anul trecut.

Marii absenți la întrunirea considerată cel mai mare eveniment climatic de la Acordul de la Paris din 2015 sunt Xi Jinping, președintele Chinei (cel mai mare emițător de dioxid de carbon din lume), și președintele rus Vladimir Putin. În schimb, atât Moscova cât și Beijingul sunt reprezentate la COP26 la nivel de miniștri, China chiar trimițându-l în Scoția pe cel mai bun specialist în domeniul climatic pe care îl are, Xie Zhenhua, și care a fost reactivat recent de Partidul Comunist Chinez după o pauză de trei ani.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

General britanic: „Suntem pregătiți să luptăm cu Putin în Europa de Est. Chiar în seara asta”

Avertismentul UE: Un tir cu rachetă intercontinentală în Ucraina ar „marca o escaladare clară” din partea lui Putin

„Putin folosește Ucraina ca teren de antrenament”. Ce spune Zelenski despre atacul rusesc cu rachete asupra orașului Dnipro

„Trump părea complet fascinat de Putin”. Ce spune fostul cancelar german Merkel despre întâlnirile avute cu liderul american

Partenerii noștri