Live

Italia avertizează împotriva unei intervenții militare occidentale în Niger: „Ar fi percepută ca o nouă colonizare”

Data publicării:
Antonio Tajani, ministrul italian de externe. Foto: Profimedia Images

Ministrul italian de externe, Antonio Tajani, a declarat, miercuri, că „trebuie evitată orice intervenție militară occidentală” în Niger, țara care a fost scena unei lovituri de stat militare, săptămâna trecută, pentru că ea ar fi percepută ca „o nouă colonizare”, relatează Reuters.

„Trebuie să ne preocupăm ca democraţia să prevaleze în Niger... trebuie să excludem orice iniţiativă militară occidentală deoarece ar fi percepută ca o nouă colonizare”, a afirmat ministrul italian. El a adăugat că situaţia din Niger „evoluează” şi că redeschiderea granițelor anunţată mai devreme, miercuri, de junta militară „ar putea fi un semnal de detensionare”.

„Dar nu ştim ce vor decide alte ţări din Africa de Vest, care au ameninţat cu acţiune militară”, a mai spus Tajani.

Junta care a preluat puterea săptămâna trecută la Niamey a anunţat, anterior, redeschiderea frontierelor terestre şi ariene, de pe 1 august, cu Algeria, Burkina Faso, Libia, Mali şi Ciad.

Lideri militari din blocul regional ECOWAS se întâlnesc miercuri şi joi în capitala Nigeriei, Abuja, pentru a discuta situaţia din Niger. O delegaţie a blocului era aşteptată, de asemenea, miercuri, la Niamey pentru discuţii cu junta condusă de generalul Abdourahmane Tiani.

Sâmbătă, statele membre ale ECOWAS (Comunitatea Economică a Statelor din Africa de Vest) le-au dat un ultimatum liderilor loviturii de stat din Niger să-l reinstaleze la putere pe preşedintele Mohamed Bazoum în cel mult şapte zile, în caz contrar aceste ţări vor lua măsuri, din care nu exclud intervenţia armată.

Luni, militarii care l-au răsturnat de la putere pe preşedintele Nigerului au acuzat Franţa că pregăteşte o intervenţie armată pentru readucerea acestuia la putere, acuzaţii respinse imediat de şefa diplomaţiei franceze Catherine Colonna.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Măsuri împotriva turismului excesiv la Florența: cutiile pentru chei și difuzoarele ghizilor vor fi interzise în centrul orașului

Un cinematograf din Italia a refuzat difuzarea unui film despre o supravieţuitoare a Holocaustului. De ce s-a temut proprietarul

Elon Musk a pus la îndoială democrația Italiei, iar președintele Mattarella i-a dat imediat replica: „Nu ne dați instrucțiuni”

Inundații puternice în Italia: Mașinile luate de ape de pe străzi au ajuns în mare

Partenerii noștri