Live

Israelul a finalizat planul de represalii împotriva Iranului. Când ar putea avea loc atacul (CNN)

Data actualizării: Data publicării:
Ministrul israelian al Apărării, Yoav Gallant, a promis un atac „mortal, precis şi surprinzător” împotriva Iranului. Foto: Profimedia Images

Planul Israelului de a răspunde la atacul iranian cu sute de rachete din această lună a fost finalizat, a declarat pentru CNN o sursă familiarizată cu subiectul. Oficialii americani susțin că lovitura poate avea loc înainte de alegerile prezidențiale din Statele Unite, din noiembrie. Anterior, premierul Benjamin Netanyahu l-a asigurat pe omologul său american, Joe Biden, că ofensiva vizează obiective militare și nu instalații petroliere sau nucleare. 

La două săptămâni de la atacul iranian masiv asupra Israelului, Netanyahu a finalizat un plan de represalii împotriva Teheranului. 

CNN menționează că a contactat Ministerul israelian al Apărării pentru comentarii.

Oficialii americani se așteaptă ca Israelul să răspundă la atacul iranian din 1 octombrie înaintea alegerilor prezidențiale din SUA, programate pentru 5 noiembrie, au declarat surse pentru CNN.

La începutul acestei săptămâni, într-o discuție telefonică, Netanyahu i-a spus lui Biden că intenţionează să lovească infrastructură militară iraniană ca represalii la atacurile cu rachete iraniene.

Pe 1 octombrie, Iranul a lansat circa 200 de rachete asupra Israelului, un atac prezentat ca răspuns la asasinarea la Teheran a liderului grupării palestiniene Hamas, Ismail Haniyeh şi a liderului mişcării libaneze Hezbollah, Hassan Nasrallah, precum şi a unui general al Gardienilor Revoluţiei.

Ministrul israelian al Apărării, Yoav Gallant, a promis un atac „mortal, precis şi surprinzător” împotriva Iranului după cel de-al doilea atac de acest gen al Teheranului în mai puţin de şase luni.

Citește și: Iran vs. Israel, bătălia în avioane militare. Ce aeronavă câștigă confruntarea

Netanyahu, atent să nu supere SUA

Calendarul și parametrii represaliilor Israelului împotriva Iranului au făcut obiectul unor dezbateri intense în cadrul guvernului israelian și nu sunt direct legate de momentul alegerilor din SUA, au declarat sursele.

Cu toate acestea, prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu - descris de înalți oficiali ai administrației americane ca fiind foarte atent la politica americană - pare extrem de sensibil la orice potențiale ramificații politice ale acțiunilor Israelului în SUA, au spus acestea.

Conflictul în creștere din Orientul Mijlociu a fost o problemă persistentă în alegerile americane. Președintele Joe Biden și, prin extensie, vicepreședintele Kamala Harris, s-au confruntat cu presiuni din partea progresiștilor pentru modul în care au gestionat situația. Între timp, republicanii - inclusiv fostul președinte Donald Trump - au acuzat administrația că a gestionat greșit criza și a aruncat lumea în haos.

Pe măsură ce se apropie alegerile, administrația a început să exercite noi presiuni asupra Israelului pentru a îmbunătăți condițiile umanitare din Gaza. Într-o scrisoare severă dezvăluită săptămâna aceasta, secretarul de stat Antony Blinken și secretarul apărării Lloyd Austin au avertizat Israelul că un eșec în a furniza mai mult ajutor enclavei ar putea declanșa o întrerupere a asistenței militare.

Însă, semn al dinamicii politice tensionate, scrisoarea nu a fost semnată de președinte sau de vicepreședinte, niciunul dintre aceștia amenințând public cu întreruperea ajutorului pentru Israel, în pofida presiunilor din partea stângii. Termenul limită pentru a permite intrarea mai multor ajutoare umanitare în Gaza expiră după alegeri. Avertismentul a venit în aceeași săptămână în care a sosit în Israel personal militar și componente ale sistemului avansat de apărare aeriană furnizat de SUA.

Iranul, pregătit să răspundă unui atac israelian

Ministrul iranian de externe, Abbas Araqchi, a avertizat duminica aceasta că Teheranul nu are „linii roşii" atunci când vine vorba de apărarea poporului şi a intereselor sale.

„Deşi am depus eforturi enorme în ultimele zile pentru a descuraja un război total în regiunea noastră, afirm în mod clar că nu avem linii roşii în apărarea poporului şi a intereselor noastre", a declarat Araqchi într-o postare pe X.

În mesajul său, şeful diplomaţiei iraniene a declarat că „Statele Unite au furnizat Israelului o cantitate record de arme” într-un moment în care statul israelian îşi intensifică campania de bombardamente şi invazia terestră în Liban, în timp ce continuă să lovească Fâşia Gaza devastată de război.

Washingtonul a destinat un ajutor militar record de cel puţin 17,9 miliarde de dolari Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, cea mai mare sumă alocată de SUA de când şi-a început programul de asistenţă militară pentru Israel în 1959, potrivit unui raport al Centrului de investigaţii neafiliat de la Brown University în cadrul proiectului 'Costs of War'.

„Acum (SUA) pun în pericol şi vieţile trupelor lor prin desfăşurarea acestora pentru a opera sisteme de rachete americane în Israel", a adăugat ministrul iranian în postarea sa.

 

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

„Auzi bătaia asta? Pregătește-te, tu urmezi”. Mărturii ale deținutelor torturate în închisorile din Iran

Investigație Mediazona: Au fost identificate numele a 84.761 de soldați ruși căzuți pe frontul din Ucraina. „2024, cel mai mortal an”

Scenariile FMI: Când ar putea să se încheie războiul din Ucraina

Partenerii noștri