Live

Israelienii au blocat drumuri și autostrăzi din cauza reformelor lui Netanyahu. Forțele de ordine încearcă să-i alunge cu tunuri de apă

Data publicării:
Forțele de ordine au folosit tunuri de apă împotriva protestatarilor. Foto: Profimedia Images

Protestatarii au blocat principalele autostrăzi din Israel, marți, după ce o controversată reformă a Curții Supreme a fost aprobată într-o procedură preliminară, cu sprijinul deplin al premierului Netanyahu și al coaliției sale de extremă dreapta, relatează Reuters.

Israelienii au ieșit în stradă cu steaguri și au blocat principalele intersecții și autostrăzi din centrul țării, în Tel Aviv și de la intrarea din Ierusalim. Unii au rămas staționari pe drumuri, în timp ce alții au aruncat cu semnale luminoase

Poliția a anunțat că a arestat 24 de oameni și că au fost folosite tunuri de apă pentru a-i dispersa pe protestatari. Alții au fost scoși cu forța de forțele de ordine.

Mai multe proteste sunt planificate pe parcursul zilei, inclusiv la aeroportul internațional Ben Gurion.

Acțiunile guvernului Netanyahu de a schimba din temelii sistemului de justiție din Israel a declanșat proteste masive de-a lungul ultimelor luni și au provocat îngrijorări printre aliații țării față de vitalitatea democrației israeliene.

Dacă vor fi adoptate, noile legi vor elimina capacitatea Curții Supreme de a bloca decizii ale guvernului, miniștrilor sau altor oficiali aleși.

Criticii legilor susțin că monitorizarea juridică a deciziilor politice este esențială pentru prevenirea corupției și abuzurilor de putere. Susținătorii, de cealaltă parte, spun că schimbarea va face mai ușoară capacitatea de guvernare prin eliminarea intervențiilor curților.

Clivajele profunde din societatea israeliană au devenit și mai evidente în timpul campaniei de reformă a guvernului. Netanyahu, în prezent cercetat pentru acuzații de corupție pe care le respinge, a pus pe pauză procesul legislativ pentru a purta discuții cu opoziția, însă negocierile nu au produs niciun rezultat, iar eforturile s-au oprit în iunie.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Papa Francisc condamnă „cruzimea” raidurilor israeliene soldate cu moartea unor copii în Gaza

Vucic spune că nu va ceda în fața protestelor izbucnite după prăbușirea acoperișului gării de la Novi Sad: „Nu-mi pasă deloc”

O rachetă trasă din Yemen a lovit un parc din Tel Aviv. 30 de răniți, în urma atacului

„Axa Rezistenței” se clatină. Prăbușirea regimului Assad pune în dificultate Iranul, rămas fără singurul aliat regional. Ce opțiuni are

Partenerii noștri