Live

ISIS publică o filmare explicită despre care susţine că arată momentul atacului de la Moscova

Data actualizării: Data publicării:
Un atac armat a avut loc pe 22 martie 2024 într-o sală de spectacole de la periferia Moscovei. Sursa foto: Profimedia Images

O înregistrare video aparent filmată de atacatorii sălii de concert de la periferia Moscovei a fost difuzată pe conturile de reţele sociale folosite de obicei de gruparea jihadistă Stat Islamic, potrivit grupului SITE, specializat în cercetare anti-terorism.

Acest videoclip de un minut şi 31 de secunde arată mai multe persoane cu feţe blurate şi voci neclare, înarmate cu puşti de asalt şi cuţite, în ceea ce pare a fi holul sălii de concerte Crocus City Hall din Krasnogorsk, la nord-vest de capitala Rusiei.

CNN transmite că a geolocalizat filmarea la sala de concerte şi notează că metadatele de identificare ale acesteia au fost şterse.

Atacatorii trag mai multe rafale, numeroase corpuri inerte sunt întinse la pământ şi se poate vedea începutul unui incendiu în fundal.

Filmarea îl arată pe unul dintre atacatori în timp ce îi face semn unui alt bărbat înarmat, care apoi trece pe lângă o uşă unde se ascundeau oameni şi deschide focul asupra lor. Trupuri şi sânge pot fi văzute pe podea, în timp ce focuri de armă răsună la distanţă. Videoclipul îl mai arată pe unul dintre atacatori în timp ce îi taie gâtul unui bărbat întins pe spate.

Filmarea se termină cu cei patru atacatori care pleacă în clădire, în timp ce la distanţă se vede fum.

Acest videoclip a apărut pe un cont Telegram considerat, potrivit SITE, ca aparţinând Amaq, organul de propagandă al SI.

Vineri, ISIS a revendicat atacul, potrivit unei scurte declaraţii publicate de Amaq.

Sâmbătă, preşedintele rus Vladimir Putin a sugerat că Ucraina s-ar afla în spatele atacului, afirmând că criminalii au ”încercat să se ascundă şi se deplasau spre Ucraina, unde, potrivit datelor preliminare, era pregătită o fereastră de partea ucraineană pentru ca ei să treacă frontiera”.

Ucraina a negat vehement orice legătură cu atacul de vineri.

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Criză în Abhazia. Liderul regiunii, care se plângea că Rusia i-a lăsat „în întuneric total”, spune acum că Putin i-a salvat

Investigație Mediazona: Au fost identificate numele a 84.761 de soldați ruși căzuți pe frontul din Ucraina. „2024, cel mai mortal an”

Serie de explozii în locuri publice din Rusia. Principalii suspecți: pensionari, victime ale unor escrocherii

Mesajele soldaților ruși către cei dragi, înainte să moară. „Există deja un munte de cadavre înalt de doi metri, lângă adăpost”

Partenerii noștri