Live

Iranul a spus că a început să plătească despăgubiri familiilor celor 176 de victime ale avionului ucrainean doborât acum doi ani

Data publicării:
În noaptea doborârii avionului, apărarea aeriană a Iranului era în stare de alertă maximă. Republica Islamică tocmai atacase o bază folosită de armata americană în Irak ca ripostă la eliminarea, cu cinci zile în urmă, într-un atac american la Bagdad, a generalului Qassem Soleimani. Foto: Profimedia Images

O parte din familiile celor care au pierit în incidentul din 8 ianuarie 2020, în urma căruia au murit 176 de persoane care se aflau la bordul avionului doborât „din greșeală” de armata iraniană, au început să primească despăgubiri materiale, a transmis vineri Ministerul Afacerilor Externe din Iran, potrivit AFP. Suma oferită este de 150.000 de dolari pentru fiecare din familiile afectate.

„Ministerul Transporturilor a efectuat transferurile (de bani) pentru unele dintre familii (ale victimelor), în conformitate cu reglementările în vigoare”, a informat ministerul într-un comunicat publicat cu ocazia împlinirii a doi ani de la această dramă, scrie Agerpres.

Potrivit directorului adjunct al Aviaţiei Civile din Iran, Arash Khodaei, citat vineri de agenţia oficială de presă IRNA, „a fost transferată suma de 150.000 de dolari” unor familii, „iar acest proces a început şi în cazul altor familii”. Indemnizaţia „nu le împiedică să îşi continue procesul în justiţie”, a precizat directorul.

La 8 ianuarie 2020, forţele armate iraniene au doborât un Boeing 737 care efectua zborul PS752 al companiei Ukraine International Airlines între Teheran şi Kiev, provocând moartea a 176 de persoane, în majoritate iranieni şi canadieni, printre care mulţi cu dublă cetăţenie.

Armata iraniană nu a recunoscut decât după trei zile că a doborât avionul „din greşeală”.

Canada îi cere Iranului să plătească compensații în valoare de 74 de milioane de euro

În 2020, Iranul a spus că vrea să plătească „150.000 de dolari sau echivalentul în euro” fiecăreia dintre familiile victimelor accidentului. Anunţul a fost criticat dur, în special de către Kiev şi şeful diplomaţiei canadiene de atunci, François-Philippe Champagne.

Luni, în Canada, Curtea Superioară de la Ontario a anunţat că a acordat unui număr de şase reclamanţi 107 milioane de dolari canadieni (74 de milioane de euro) drept compensaţii, plus dobânzile.

Nu a fost oferit niciun detaliu despre modul în care Iranul va plăti aceşti bani, însă avocaţii familiilor au ameninţat a doua zi că vor începe confiscarea activelor iraniene în Canada sau în străinătate.

Autoritatea judiciară iraniană a anunţat în noiembrie anul trecut că s-a deschis la Teheran procesul a zece militari „de diferite grade” în cazul doborârii avionului.

În noaptea dramei, apărarea aeriană a Iranului era în stare de alertă maximă. Republica Islamică tocmai atacase o bază folosită de armata americană în Irak ca ripostă la eliminarea, cu cinci zile în urmă, într-un atac american la Bagdad, a generalului Qassem Soleimani, artizanul strategiei regionale a Iranului, iar Teheranul se aştepta la o reacţie din partea Washingtonului.

Citește și: Cum ar fi fost doborât avionul ucrainean în Iran

Editor : Raul Nețoiu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Auzi bătaia asta? Pregătește-te, tu urmezi”. Mărturii ale deținutelor torturate în închisorile din Iran

„Axa Rezistenței” se clatină. Prăbușirea regimului Assad pune în dificultate Iranul, rămas fără singurul aliat regional. Ce opțiuni are

Al Treilea Război Mondial a început deja. Cine beneficiază cel mai mult de pe urma invaziei Rusiei în Ucraina (Politico)

Donald Trump readuce în discuție „ideea excelentă” de a face Canada al 51-lea stat american

Partenerii noștri