Live

Inundații dezastruoase în Italia. Sistemul MOSE, activat pentru prima dată la Veneția

Data actualizării: Data publicării:
Foto: captură YouTube

Nordul Italiei se confruntă cu un dezastru din cauza inundațiilor provocate de ploile abundente. La Veneția a fost activat pentru prima dată sistemul de diguri MOSE, care, deși nu a funcționat pentru cota la care a fost proiectat, a protejat orașul-lagună de inundații de proporții, în condițiile în care se prognoza o maree puternică. Apa nu a mai pătruns din nou în Piața San Marco.

MOSE este un proiect controversat și îndelung amânat, un sistem de diguri subacvatice care ar trebui să protejeze Veneția de mareele înalte. Sâmbătă, sistemul a fost ridicat pentru prima dată, în condițiile în care nivelul apei urma să crească cu 1,3 metri, relatează Euronews.

Autoritățile au accelerat lucrările la sistemul MOSE - un proiect ce trena de mulți ani și care a înghițit mulți bani - în noiembrie anul trecut, după ce Veneția s-a confruntat cu cele mai grave inundații din ultimii 53 de ani. În plus, fenomenul mareelor înalte riscă să fie tot mai frecvent la Veneția, din cauza schimbărilor climatice.

Barierele sistemului MOSE destinat să protejeze Veneția de inundații au fost ridicate pentru prima dată sâmbătă, 3 octombrie 2020, în condițiile în care era prognozată o maree puternică Foto: Profimedia

Sistemul celor 78 de bariere este instalat, dar unele lucrări de infrastructură încă nu sunt încheiate. În principiu, sistemul va fi activat când nivelul apei este prognozat să crească cu peste 110 centimetri, dar cum nu toate lucrările sunt puse la punct, în prezent a fost stabilit un prag de 130 de centimetri. La un asemenea nivel, apele ar inunda jumătate de oraș în lipsa sistemului de bariere. 

Construcția sistemului mobil de bariere subacvatice a fost marcată de corupție, ceea ce a dus la costuri exagerate și întârzieri. Digul mobil trebuia să coste inițial 1,8 miliarde de euro și trebuia terminat până în 2011, dar proiectul deja a înghițit până acum 5,5 miliarde de euro și încă nu este gata, după aproape zece ani de când trebuia finalizat.

Mareea a fost mult mai mică

Spre ușurarea autorităților, sistemul MOSE a funcționat sâmbătă. „Astăzi, totul este uscat. Am oprit apa”, a declarat bucuros primarul orașului. „S-au întâmplat o mulțime de lucruri rele aici, dar acum s-a petrecut ceva minunat”, a adăugat primarul.

Cele 78 de bariere de culoare galbenă instalate la intrarea în delicata lagună venețiană au început să se ridice din mare în momentul în care a început mareea, intensificată de ploi și vântul puternic. Era prognozată o maree de 130 de centimetri, mult sub devastatoarea maree care s-a produs în noiembrie 2019 și care a avut 187 de cm. Însă și la 130 de centimetri zonele joase din oraș ar fi fost acoperite de apă.

Sistemul de diguri mobile de la Veneția a fost activat pentru prima oară, sâmbătă 3 octombrie 2020. Piața San Marco era pregătită de inundații, autoritățile instalând pasarele pentru pietoni Foto: Profimedia

Așteptându-se la ce este mai rău, echipele municipalității au instalat podețe speciale în locurile vulnerabile, inclusiv în Piața San Marco, unde se produc frecvent inundații.

Însă în cele din urmă, mareea a avut doar 70 de centimetri și apa nu a pătruns în zonele sensibile. 

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Două noi numiri ale lui Donald Trump în diplomație: un miliardar pleacă în Italia și un producător „The Apprentice” în Regatul Unit

Alertă după atacul din Magdeburg. Mai multe țări din Europa cresc numărul forțelor de ordine la târgurile de Crăciun

Vicepremierul italian Matteo Salvini riscă şase ani de închisoare. Ce acuzații îi aduc procurorii

Liderii Germaniei, Italiei şi Cehiei cer Comisiei Europene să renunţe la penalizarea producătorilor auto pentru emisiile de CO2 în 2025

Partenerii noștri