Live

Insula care a devenit refugiu pentru israelieni după masacrul din 7 octombrie. "Testul major va fi aici, în estul Mediteranei"

Data actualizării: Data publicării:
De la masacrul din 7 octombrie, peste 16.000 de israelieni au ajuns în Cipru. FOTO: Profimedia Images

De frica Hamas, israelienii fug pe o insulă aflată la doar 40 de minute de zbor, care pare să joace un rol geopolitic important în contextul conflictului din Orientul Mijlociu. De la masacrul din 7 octombrie, peste 16.000 de israelieni au ajuns în Cipru. "Ne simțim în siguranță aici", spun ei, scrie The Guardian.

În alte vremuri, mai liniștite, clădirea de patru etaje unde se află centrul comunității evreiești din centrul orașului Larnaca este o oază de liniște. Vizitatorii care trec pe acolo o fac de obicei pentru a se ruga, pentru a se bucura de mâncarea tradițională sau pentru a afla informații despre supraviețuitori ai Holocaustului. În ultima lună însă, centrul a ajuns un refugiu pentru mii de persoane care fug din țară în urma atacului Hamas din 7 octombrie. Holurile și camerele de recreere sunt acum pline de israelieni – tineri și bătrâni - care au căutat aici alinare.

"Aproximativ 1.000 de persoane sosesc aici zilnic", a declarat Arie Zeev Raskin, rabinul insulei. "Peste 16.000 de persoane au sosit acum în Cipru în căutarea liniștii sufletești din acea zi teribilă", a spus el. "Aș putea scrie o carte despre ceea ce am văzut, acte de generozitate incredibilă din partea ciprioților, acte pe care nu le-am văzut în toți acești ultimi 20 de ani la un loc.", a declarat Arie Zeev Raskin.

"Simțeam nevoia să ne îndepărtăm de tot zgomotul, de rachete, de lupte, așa că eu și prietenii mei am zburat pentru a petrece cinci zile în Ayia Napa", a declarat un tânăr în timp ce aștepta să se îmbarce în avionul de întoarcere acasă pe aeroportul din Larnaca. "Ne simțim în siguranță aici".

Nu numai israelienii au sosit în Cipru în ultimele săptămâni

Pe fondul temerilor tot mai mari legate de extinderea conflictului, ambasadele occidentale din Nicosia au anticipat că insula strategică din Marea Mediterană va deveni din nou un punct de evacuare și un centru important pentru distribuirea de ajutor umanitar. În 2006, cel mai estic stat membru al UE a acționat ca punct de tranzit pentru peste 30.000 de cetățeni străini care fugeau de războiul din Liban, un rol reluat atunci când mii de posesori de pașapoarte britanice au fost transportați pe calea aerului din Sudan în această țară la începutul acestui an. Trupe din Germania și Olanda au fost plasate în așteptare în bazele militare britanice. Se crede că echipele de elită sunt specializate în misiuni de salvare a ostaticilor.

"Cipru s-a dovedit a fi un refugiu sigur atunci când în altă parte regiunea este în flăcări. Jocul s-ar putea schimba dacă un număr mare de refugiați din Siria și Liban fug în Cipru, nu sunt acceptați de alte state membre ale UE și, în cele din urmă, rămân blocați aici. Un război ar putea aduce un adevărat haos pe insulă", a declarat Hubert Faustmann, profesor de istorie și științe politice la Universitatea din Nicosia.  

La fel ca Atena, abordarea Nicosiei a fost ani de zile mai mult pro-arabă decât pro-israeliană. De atunci, o schimbare radicală provocată de deteriorarea relațiilor dintre Israel și Turcia și de descoperirea unor rezerve de gaz în largul coastelor israeliene a deschis calea unor legături mai strânse și unei colaborări puternice în domeniul energetic.

Președintele cipriot, Nikos Christodoulides, și premierul grec, Kyriakos Mitsotakis, au condamnat rapid atacurile Hamas, susținând în același timp în mod public dreptul Israelului la autoapărare. Cu toate acestea, cei doi lideri au încercat să găsească și un echilibru diplomatic. Din ce în ce mai mult, Mitsotakis și-a exprimat îngrijorarea cu privire la civili nevinovați au fost uciși, răniți sau strămutați în urma bombardamentelor israeliene din Gaza. Săptămâna trecută, premierul grec a declarat că guvernul său lucrează la crearea unui coridor umanitar maritim către fâșia de coastă asediată din Cipru, pentru a trimite "un flux susținut și sigur de asistență umanitară către Gaza pe termen imediat, mediu și lung". Oficialii spun că transporturile ar putea fi trimise din Limassol, principalul port al țării, către Gaza, aflată la doar 410 kilometri distanță, imediat ce va exista o pauză în timpul luptelor și dacă situația din teren va permite asta.

"Cipru, în virtutea geografiei sale, are un rol important de jucat. Dacă UE dorește cu adevărat să devină un actor geopolitic mai important, testul major va fi aici, în estul Mediteranei", a declarat miercuri vicepreședintele fondului German Marshall SUA, Ian Lesser, în timpul unei vizite pe insulă.

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Dezvăluirile unor foști agenți Mossad despre dispozitivele explozive care au ajuns la Hezbollah: „Creăm o lume falsă”

Israelul recunoaște oficial că l-a ucis, în iulie, pe Ismail Haniyeh, liderul Hamas

Papa Francisc condamnă „cruzimea” raidurilor israeliene soldate cu moartea unor copii în Gaza

O rachetă trasă din Yemen a lovit un parc din Tel Aviv. 30 de răniți, în urma atacului

Partenerii noștri