Live

Incendiu într-un spital COVID din Bulgaria: Trei pacienți au murit

Data actualizării: Data publicării:
Foto cu caracter ilustrativ: Profimedia Images

Trei pacienți infectați cu coronavirus au murit în noaptea de sâmbătă spre duminică într-un incendiu izbucnit la un spital din Bulgaria, au anunțat autoritățile locale, potrivit Reuters.

Incendiul, care a fost stins rapid, a izbucnit în jurul orei 04:00 GMT și a afectat un singur salon, situat la etajul 4 al spitalului.

Şase pacienţi din saloane alăturate au fost mutaţi în alte saloane ale spitalului, a anunţat şeful departamentului regional de siguranţă la incendii, Vladimir Demirev.

Doi pacienţi au fost găsiţi morţi de către pompieri. Un al treilea pacient a suferit arsuri severe şi a fost transportat la un spital din Plovdiv, unde a murit duminică dimineaţa.

Potrivit AFP, citată de Agerpres, pacienţii decedaţi aveau vârste de 66, 70 şi 81 de ani.

Cauza incendiului este anchetată, dar se pare că o ţigară, aprinsă de un pacient, ar fi dus la izbucnirea focului, a anunţat Ministerul Sănătăţii într-un comunicat.

În spitalele din Bulgaria sunt trataţi în prezent peste 8.000 de pacienţi cu coronavirus, între care 700 se află la terapie intensivă.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Atenţionare de călătorie pentru Bulgaria: Vânt puternic şi ninsori

Comisarul european pentru Afaceri Interne, despre admiterea Românei în Schengen terestru: Sper să se întâmple în câteva săptămâni

Doi copii cu vârste de 1 an și 3 ani au murit după ce casa le-a fost mistuită de un incendiu

10 nou-născuţi au murit într-un incendiu într-un spital din India. Alți 16 sunt în stare critică

Partenerii noștri