Live

Video Incendiu devastator în Australia: „Vorbim despre un incendiu ce are mai mult sau mai puţin mărimea statului Singapore"

Data actualizării: Data publicării:
Sursa foto: X

Pompierii din Australia încercau vineri să ţină sub control un uriaş incendiu de vegetaţie care s-a extins într-un parc naţional din sud-estul ţării, a anunţat presa australiană, citată de AFP, potrivit Agerpres.

Nu au fost raportate victime omeneşti şi nicio casă nu a fost devastată încă de flăcări, potrivit informaţiilor transmise de autorităţi.

Statul Victoria, din sud-estul Australiei, se confruntă cu numeroase incendii de aproximativ o săptămână, ceea ce a dus la evacuarea a zeci de comunităţi rurale.

Cel mai mare incendiu, din Parcul Naţional Grampians, a distrus 74.000 de hectare la aproximativ 240 de kilometri vest de marele oraş Melbourne, a declarat Luke Hegarty, purtător de cuvânt al Centrului de control pentru situaţii de urgenţă din statul Victoria, pentru postul australian ABC.

„Vorbim despre un incendiu ce are mai mult sau mai puţin mărimea statului Singapore", a spus el.

Condiţiile se îmbunătăţesc, dar va fi nevoie de timp pentru a aduce incendiul sub control, al cărui perimetru se întinde pe 360 de kilometri, a adăugat oficialul australian.

„Trebuie să parcurgem pe jos, cu maşina sau cu avionul întregul perimetru al incendiului pentru a fi siguri că îl avem sub control, ceea ce nu este puţin lucru", a declarat Luke Hegarty.

Editor : A.R.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Cristiano Ronaldo, dezlănțuit! A rostit 3 nume și apoi a trecut la atac: "O spun aici, de față cu toată lumea"

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un an de la tragedia de la Ferma Dacilor. Dosarul nu a fost trimis în judecată, patronul dă din nou petreceri acolo

Incendiu într-un club din Sighişoara, în noaptea de Crăciun. 150 de oameni au reușit să iasă din clădire

Incendiu violent la un azil de bătrâni din München. Cel puțin 15 persoane au fost rănite

VIDEO Imagini cu un australian care lupta pentru Ucraina, capturat şi interogat de ruşi. Reacția guvernului de la Canberra

Partenerii noștri