Live

Președintele din Sri Lanka a fost lăsat să intre în Singapore

Data actualizării: Data publicării:
Rajapaksa a fugit din Maldive cu un avion al unei companii saudite. FOTO: Profimedia Images

Președintele din Sri Lanka, Gotabaya Rajapaksa, a fugit și din Maldive, unde ajunsese în urmă cu o zi. El s-a îmbarcat la bordul unui avion al unei companii saudite, a declarat pentru CNN o sursă de securitate de rang înalt de securitate de la  Colombo. Între timp, în țara sa natală furia oamenilor crește din cauza refuzului lui a de a demisiona de a demisiona oficial, așa cum a promis săptămâna trecută.

ACTUALIZARE 18:15 Președintele din Sri Lanka, Gotabaya Rajapaksa, a trimis președintelui Parlamentului o scrisoare de demisie, după ce a fugit în Singapore în urma protestelor în masă legate de prăbușirea economică a țării, au declarat vineri două surse guvernamentale citate de Reuters.

Gotabaya Rajapaksa a trimis prin e-mail scrisoarea de demisie, joi seara târziu (ora locală - n.r.), au declarat cele două surse. Deocamdată nu este clar dacă documentul, trimis la scurt timp după ce Rajapaksa a ajuns în Singapore, va fi acceptată sub formă de e-mail, au adăugat sursele Reuters.

ACTUALIZARE 15:45 Gotabaya Rajapaksa a ajuns în Singapore, unde se află „într-o vizită privată” a declarat ministerul de externe al acestui stat, potrivit Reuters și CNN. Acesta nu a cerut și nici nu i s-a acordat azil, se mai arată în comunicatul de presă.

„Ca răspuns la întrebările presei, se confirmă că domnului Rajapaksa i s-a permis intrarea în Singapore într-o vizită privată. Nu a cerut azil și nici nu i s-a acordat niciun fel de azil. Singapore, în general, nu acceptă cereri de azil”, a transmis ministerul de externe din Singapore.


Știrea inițială

După o zi de escală în Maldive, Gotabaya Rajapaksa a plecat împreună cu soţia sa Ioma şi două gărzi de corp, la bordul unui zbor comercial al companiei Saudia.

CNN crede că sursa se referă la zborul 788 al companiei Saudia, care a decolat din Malé - capitala statului Maldive - joi, la ora locală 11:30, spre Singapore.

Avionul care a plecat din Maldive, la bordul căruia s-ar afla Rajapaksa, a fost cel mai urmărit din lume joi, ceea ce arată interesul puternic la nivel internațional pentru situația din Sri Lanka, scrie Bloomberg.

Zborul 788 Saudia din Male a fost urmărit de aproape 5.000 de persoane la ora 7:43 GMT, potrivit datelor Flightradar24.com, de trei ori mai mult decât cel al persanelor care urmăreau un avion al Forțelor Aeriene Franceze care zboară în Europa. 

O noapte petrecută la un hotel de lux în Maldive

Rajapaksa este așteptat să sosească joi seară pe aeroportul Changi din Singapore.

Potrivit presei locale, Rajapaksa a cerut iniţial un avion privat, refuzând să ia o cursă comercială alături de alţi pasageri din cauza primirii ostile de care a avut parte la sosirea în Maldive.

Presa a relatat că Rajapaksa a stat o noapte la hotelul de lux Waldorf Astoria Ithaafushi, în timp ce oamenii din țara lui se confruntă cu efectele unei crize economice fără precedent.

CNN a contactat pentru detalii Ministerul de Externe din Singapore și Arabia Saudită, dar nu a primit niciun răspuns.

Rajapaksa se afla în Maldive de o zi, după ce a fugit din Sri Lanka la primele ore ale zilei de miercuri, în aceeași zi în care promisese că va demisiona.

Nicio scrisoare oficială de demisie încă

Până joi, președintele parlamentului din Sri Lanka nu a primit nicio scrisoare oficială de demisie, aspect ce ridică întrebări cu privire la promisiunea făcută de Rajapaksa săptămâna trecută, pe fondul intensificării protestelor de stradă.

La scurt timp după ce Rajapaksa a părăsit țara, protestatarii au luat cu asalt biroul președintelui interimar Ranil Wickremesinghe, pentru a cere și plecarea acestuia. Wickremesinghe a decretat stare de urgență și interdicții de circulație în țară.

Potrivit unor surse din domeniul securităţii, demisia lui Rajapaksa ar putea fi anunţată joi. "Scrisoarea de demisie a fost pregătită, de îndată ce el va da unda verde, preşedintele parlamentului o va publica", a explicat o sursă pentru AFP, citată de AFP.

Conform unor surse diplomatice, SUA i-au refuzat lui Rajapaksa cererea de viză. El renunţase la cetăţenia americană în 2019 înaintea de a candida la funcţia de preşedinte. 

Manifestanţii anunţă că se retrag din clădirile ocupate

Manifestanţii din Sri Lanka au anunţat joi că se retrag din clădirile publice pe care le-au ocupat în ultimele zile, promiţând însă să continue presiunea asupra preşedintelui Gotabaya Rajapaksa, care nu şi-a oficializat demisia, şi a premierului Ranil Wickremesinghe, relatează AFP.

"Ne retragem paşnic din palatul prezidenţial, din secretariatul prezidenţial şi din birourile prim-ministrului, începând chiar din acest moment, dar vom continua lupta", a declarat un purtător de cuvânt.

Cu câteva ore înaintea anunţului, poliţia i-a respins pe manifestanţii care încercau să pătrundă în sediul parlamentului. Mulţimea contestatară a invadat miercuri birourile premierului, după ce ocupase sâmbătă palatul prezidenţial, forţându-l pe Rajapaksa să fugă în străinătate.

Aproape 85 de persoane au fost rănite în ciocniri şi un bărbat a murit asfixiat de gazele lacrimogene.

Wickremesinghe, numit preşedinte interimar de Rajapaksa, ceruse evacuarea clădirilor publice şi ordonase poliţiei să facă "ceea ce este necesar pentru restabilirea ordinii".

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Peste 130 de hamsteri au evadat din cuști în timpul unui zbor. Avionul a rămas blocat pe aeroportul din Portugalia

Grav incident pe un aeroport american: un avion de pasageri a fost lovit de un glonț

Un avion militar rus a fost detectat în apropierea spaţiului aerian britanic. „Ursul” e cel mai mare bombardier strategic al lui Putin

China dezvăluie un bombardier stealth fără pilot cu autonomie de zbor de 15 ore

Partenerii noștri