Live

În discursul prin care și-a proclamat victoria în alegeri, Viktor Orban l-a menționat pe președintele Ucrainei printre „adversari”

Data actualizării: Data publicării:
În discursul în care și-a proclamat victoria în alegerile legislative din 3 aprilie 2022, Viktor Orban l-a enumerat pe președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, printre adversarii pe care i-a avut de învins Foto: Profimedia Images

Premierul Ungariei, Viktor Orban, consideră că reușita sa în alegerile legislative de duminică trimite un mesaj nu numai către UE, ci și către președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, pe care l-a enumerat printre adversarii pe care i-a avut de înfruntat.

„Dragi prieteni, am obţinut o victorie excepţională - o victorie atât de mare, încât probabil se poate vedea de pe Lună şi, în orice caz, cu siguranţă, de la Bruxelles”, a declarat liderul FIDESZ, care se află în fața celui de-al patrulea mandat consecutiv de premier.

„Ne vom aminti de această victorie până la sfârșitul vieții noastre, pentru că a trebuit să luptăm împotriva atâtor adversari: stânga locală, stânga internațională de pretutindeni, birocrații de la Bruxelles, toți banii și instituțiile imperiului Soros, presa internațională mainstream și, de asemenea, președintele ucrainean. Niciodată nu am avut atât de mulți adversari în același timp”, a declarat el în fața susținătorilor, în discursul prin care și-a proclamat victoria categorică obținută în alegerile legislative de duminică, relatează CNN.

În ciuda așteptărilor optimiste ale opoziției unite, Viktor Orban a reușit să-și asigure majoritatea absolută de două treimi în Parlamentul de la Budapesta, după o campanie electorală monopolizată de războiul din Ucraina, în care a exploatat temerile de război ale populației.

Viktor Oban, considerat unul dintre puținii lideri europeni apropiat președintelui rus Vladimir Putin, a avut o campanie electorală dominată de invazia Rusiei în Ucraina, spunând electoratului că dacă ar câștiga opoziția, Ungaria riscă să fie târâtă în război. Viktor Orban, care a fost la Moscova cu câteva săptămâni înainte de declanșarea invaziei ruse în Ucraina, a făcut o adevărată echilibristică în ceea ce privește poziția față de Kremlin.

Dacă Ungaria s-a raliat atitudinii occidentale și a condamnat invazia rusă din Ucraina, sprijinind în cele din urmă majoritatea sancțiunilor UE, Viktor Orban s-a împotrivit ca măsurile să fie extinse și în cazul energiei, în condițiile în care cea mai mare parte a importurilor de petrol și gaze naturale ale Ungariei provin din Rusia. În plus, el nu a fost de acord ca teritoriul Ungariei să fie tranzitat de transporturi occidentale de armament destinate Ucrainei.

De ce a ajuns Volodimir Zelenski printre „adversarii” lui Viktor Orban

În ceea ce-l privește pe președintele Volodimir Zelenski, acesta l-a taxat de câteva ori pe Viktor Orban pentru atitudinea sa duplicitară. Într-un mesaj adresat la 25 martie liderilor europeni, Zelenski i-a transmis lui Orban să se decidă de partea cui este. „Ungaria... vreau să mă opresc aici și să fiu sincer odată pentru totdeauna. Trebuie să decideți singuri cu cine sunteți. Sunteți un stat suveran. Am văzut acest memorial (la Budapesta, n.red.), despre crime în masă. Am fost acolo cu familia mea. Ascultă, Viktor, știi ce se întâmplă în Mariupol? Te rog, dacă poți, mergi pe malul Dunării. Uită-te la pantofii ăia și vei vedea cum se pot întâmpla din nou uciderile în masă în lumea de astăzi. Asta face Rusia astăzi. Adulți și copii. Bunici. Mii. Aceste mii de oameni nu mai sunt. Nu mai e timp să eziți. Este momentul să te hotărăști deja. Noi credem în tine. Avem nevoie de sprijinul tău. Credem în poporul tău. Credem în Uniunea Europeană”, i-a transmis președintele ucrainean liderului de la Budapesta.

Apoi, într-un discurs înregistrat chiar în noaptea dinaintea alegerilor din Ungaria, liderul de la Kiev i-a reproșat lui Viktor Orban că „și-a pierdut onestitatea” printre contactele sale de la Moscova. „Poporul ucrainean sprijină poporul ungar. Poporul ungar sprijină poporul ucrainean. Ambele popoare prețuiesc pacea și libertatea. Și așa va fi mereu. Vom trăi mereu în bună vecinătate, iar diferențele dintre noi vor fi punți care ne vor uni și mai tare. Politicienii vin și pleacă, dar adevărul va rămâne. Despre asta vorbesc, despre adevăr, și întotdeauna voi spune exact ceea ce gândesc. Când mă gândesc la Ungaria, spun Ungaria și n-am nevoie să îmi ascund gândurile. Asta e onestitatea, care domnului Orban îi e necunoscută. A pierdut-o undeva pe drumul relațiilor lui cu Moscova”, a spus președintele ucrainean Volodimir Zelenski. 

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nord-coreenii mor pe capete în războiul lui Putin: au probleme de aprovizionare și au rămas și fără apă, spun spionii Kievului

Apelul președintelui ucrainean către SUA, după atacurile rușilor. „Frontul. Aprovizionarea. Măriți acum livrările!”

Țara „neutră” despre care Putin spune că s-a oferit să găzduiască negocierile de pace cu Ucraina: o soluție „acceptabilă”

Atac rusesc asupra orașului Nikopol din sudul Ucrainei: cel puțin opt răniți

Partenerii noștri