Live

Video Imagini rare cu o familie de urși din Suceava. Cum reacţionează o ursoaică cu trei pui când vede un pădurar

Data publicării:
Foto: Captură video/ Regia Naţională a Pădurilor

Regia Naţională a Pădurilor a publicat pe reţelele sociale imagini cu reacţia unei ursoaice cu trei pui atunci când vede, în habitatul său natural, un om. Cei trei pui de urs par curioşi, în timp mama caută să îi îndepărteze de locul în care se află omul.

„O ursoaică cu trei pui, bine crescuţi şi ascultători, îşi activează instinctele materne imediat ce îl întâlneşte pe colegul nostru Ionel Moroşanu în mijlocul unei păduri administrate de către Ocolul Silvic Broşteni din cadrul Direcţiei Silvice Suceava.

Colegul nostru i-a filmat de la o distanţă sigură, pentru deliciul privitorilor, şi cu cele mai bune intenţii pentru cei patru blănoşi”, au scris oficialii Romsilva în mesajul care însoţeşte imaginile filmate într-o pădure de pe raza Ocolului Silvic Broşteni, judeţul Suceava.

Specialiştii amintesc că ursoaicele au de obicei doi sau trei pui, iar foarte rar chiar câte patru, fiind animale foarte devotate şi protectoare cu puii lor. Aceştia rămân alături de mamă cel puţin doi ani.

Urşii au habitatul în pădurile întinse de munte şi cele dese din zonele deluroase. În căutarea hranei, urşii fac deplasări lungi, folosindu-şi toate simţurile, în special cel olfactiv, foarte dezvoltat.
Direcţia Silvică Suceava administrează, prin intermediul celor 24 de ocoale silvice, peste 270 de mii de hectare păduri de stat.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Clasamentul FIFA la sfârșitul lui 2024. Pe ce loc se află România după parcursul din ultimele luni

„De la vaccin la voturi”. Companie rusă, implicată în alegerile din România – investigație Financial Times

Politico: Cum a câştigat Putin alegerile din România

Nicușor Dan: Suntem în mijlocul unei crize sociale. Nu ne permitem încă câteva luni de instabilitate

Partenerii noștri