Live

Iese Polonia de pe axa Washingtonului? Presa poloneză: SUA ar lua în calcul mutarea trupelor militare din Polonia în România

Data actualizării: Data publicării:
Mateusz Morawiecki, premierul Poloniei, în timpul votului pentru controversata lege în Parlamentul polonez. Sursa foto: Profimedia Images

Cresc tensiunile între SUA și Polonia, după ce un controversat proiect de lege privind consolidarea interdicției asupra firmelor din afara Spațiului Economic European care au în proprietate radiodifuzori polonezi a trecut de camera inferioară a Parlamentului polonez cu 228 de voturi pentru, 216 împotrivă și 10 abțineri, în ciuda faptului că actuala coaliție de guvernare de la Varșovia a pierdut majoritatea după ce Partidului Acord, unul dintre partidele mici din coaliția ultraconservatoare care guverna Polonia sub conducerea PiS, a ieșit de la guvernare

În presa poloneză, citată de Politico Europe, au fost prezentate deja rapoarte conform cărora SUA ar putea lua în considerare mutarea unora dintre trupele pe care le-a staționat în Polonia în România. 

Mediul de afaceri din Polonia a avertizat că, dacă va fi adoptat acest proiecte de lege, relațiile economice dintre cele două țări s-ar putea răci considerabil. 

Foarte probabil ca pe viitor, companiile americane care au intenția să investească în Polonia se vor gândi la acest pas de 10 ori", a declarat Maciej Witucki, șeful grupului proprietarilor de afaceri Lehiatan din Polonia.

Rețeaua de televiziune cea mai afectată de acest proiect este TVN, care are în portofoliu numeroase canale, inclusiv popularul canal de știri TVN24, care este deținut în majoritate de compania americană Discovery Inc. printr-o filială înregistrată în Olanda. Potrivit The New York Times, compania a fost înregistrată în Olanda pentru a evita interzicerea firmelor non-europene care dețin mai mult de 49% din companiile media poloneze. 

Proiectul de lege adoptat miercuri seara de camera inferioară a Parlamentului polonez ar interzice posibilitatea unei companii media non-europene de a emite pe teritoriul polonez și vine cu puțin înainte de termenul pentru reînnoirea licenței TVN24, care expiră pe 26 septembrie. Cu o zi mai devreme, marți seara, au avut loc manifestații în toată Polonia împotriva acestei legi, mii de oameni ieșind să protesteze în fața parlamentului de la Varșovia și în orașe precum Cracovia, Poznan, Lublin și Szczecin.

Cetățenii polonezi protestează la 10 august împotriva legii privind controlul total al mass-media. Sursa foto: Profimedia Images

Pentru a deveni lege, inițativa legislativă trebuie să ajungă la votul din Senat, care este deja controlat de opoziție. Dacă este respinsă acolo, așa cum este de așteptat, proiectul trebuie apoi aprobat din nou de camera inferioară cu majoritate absolută și apoi semnat de președintele polonez. Prin urmare, va urma o lună de dezbateri și lobby intense la Varșovia.

Guvernul susține că proiectul de lege este conceput pentru a împiedica țări precum Rusia și China să preia presa locală. În schimb, opoziția susține că proiectul de lege este menit să aducă rețeaua TVN sub controlul proprietarilor polonezi care susțin guvernul.

De-a lungul timpului, rețeaua a fost mai critică față de politicile guvernului condus de PiS decât majoritatea mass-media. Administrațiile Trump și Biden au făcut presiuni la Varșovia pentru a lăsa canalul TVN24 în pace, iar recent Derek H. Chollet, consilier în cadrul Departamentului de Stat al SUA, a avertizat guvernul polonez că investițiile americane ulterioare ar putea fi în pericol dacă proiectul legislativ va deveni lege.

Proiectul de lege „vizează direct TVN și reprezintă un atac fără precedent asupra libertății de exprimare și a independenței mass-media”, a declarat conducerea TVN într-o declarație după votul parlamentarilor polonezi, adăugând că inițiativa legislativă riscă să submineze 30 de ani de relații polono-americane.

Un dezacord cu privire la această lege a fost unul din motivele deciziei prim-ministrului Mateusz Morawiecki de a-l revoca pe vicepremierul Jaroslaw Gowin, liderul partidului Acord, unul dintre cele trei partide din coaliţia de guvernământ, care a criticat legea. De altfel, Gowin a declarat că „această lege încalcă în mod clar principiul libertății presei” și a adăugat că „ne va împinge spre o confruntare cu Statele Unite, care sunt cel mai important aliat al nostru din punct de vedere al apărării”.

Tensiunile dintre Varșovia și Washington

Dacă proiectul legislativ este aprobat și devine lege, va tensiona probabil relația cu SUA, aliatul cheie NATO al Poloniei, precum și unul dintre principalii investitori în economia țării.

La scurt timp după vot, secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a declarat că Washingtonul este „profund tulburat” de adoptarea proiectului de lege de către camera inferioară a Parlamentului polonez, despre care a spus că vizează cel mai urmărit post de știri independent din Polonia și una dintre cele mai mari investiții americane din țară. 

Blinken a spus și că „o presă liberă și independentă face democrațiile noastre mai puternice, Alianța Transatlantică mai rezistentă și, de asemenea, este fundamentală pentru relația bilaterală”. 

Totodată, șeful diplomației americane a precizat că proiectul de lege reprezintă o amenințare pentru investițiile SUA în Polonia. „Investițiile comerciale mari ale SUA în Polonia conduc la prosperitate comună și ne sporesc securitatea colectivă”, a spus Blinken. Acest proiect legislativ amenință libertatea presei și ar putea submina puternicul climat de investiții americane în Polonia”, a transmis Antony Blinken.

Secretarul de stat american, Antony Blinken. Sursa foto: Profimedia Images

La rândul său, Ned Price, un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, a declarat miercuri că Washingtonul urmărește foarte atent evoluțiile privind legea mass-media din Polonia. „Guvernul Poloniei are acum ocazia de a arăta prin fapte, și nu numai prin cuvinte, că susține valorile care unesc alianța noastră transatlantică și valorile care leagă Statele Unite și Polonia.”

De asemenea, săptămâna trecută, un grup de senatori americani, atât democrați, cât și republicani, a declarat că proiectul de lege „continuă traiectoria tulburătoare a democrației din Polonia” și „va submina și mai mult libertățile mass-media pentru care polonezii au luptat atât de mult”.

Prim-ministrul polonez, Mateusz Morawiecki, a respins joi criticile privind proiectele de lege referitoare la controlul total al mass-media și restituirea proprietății adoptate de parlament, după ce Statele Unite, unul dintre cei mai importanți aliați ai Varșoviei, au denunțat caracterul controversat al inițiativelor legislative.

Nu avem nicio intenție directă cu privire la un anumit canal TV. Proiectul se referă doar la înăsprirea reglementărilor, astfel încât să nu existe nicio situație în care companiile din afara Uniunii Europene să cumpere mass-media din Polonia", a spus Mateusz Morawiecki într-o conferință de presă, conform Reuters

Timothy Garton Ash, profesor de politologie la Universitatea Oxford, care urmărește îndeaproape starea politică din Polonia, a avertizat că puterea politică de la Varșovia, care este coordonată de PiS, se alătură astfel Ungariei în procesul de „demontare a democrației în interiorul unui stat membru al UE”.

Pe de altă parte, Radoslaw Sikorski, fost ministru polonez de Externe și Apărare și în prezent europarlamentar, a transmis că „un vot pentru controlul total al TVN” reprezintă un vot „pentru o dictatură anti-occidentală care-i scutește de pedeapsă pe hoți”.

Guvernul polonez intenționează să blocheze restituirea proprietăților evreiești confiscate de naziști

Antony Blinken a mai cerut guvernului polonez să nu pună în aplicare nici inițiativa legislativă care le va îngreuna evreilor capacitatea de a recupera bunurile confiscate de ocupanții germani naziști în timpul Holocaustului și pe care conducătorii comuniști și le-au însușit după cel de-al doilea război mondial.

Suntem profund îngrijorați de faptul că parlamentul polonez a adoptat astăzi o legislație care restricționează sever procesul supraviețuitorilor Holocaustului și a familiilor acestora, precum și altor proprietari evrei și neevrei, de a obține restituirea bunurilor confiscate pe nedrept în perioada comunistă a Poloniei", a punctat Secretarul de stat al SUA.

Proiectul de lege a fost adoptat de camera inferioară și a trecut deja prin Senat, ceea ce înseamnă că acum merge la președintele Poloniei pentru a fi semnat și pentru a intra în vigoare. 

Îndemnăm ca președintele Andrzej Duda să nu semneze proiectul de lege sau ca, în conformitate cu autoritatea care i-a fost acordată ca președinte, să trimită proiectul de lege tribunalului constituțional al Poloniei", a declarat Blinken.

În completarea acestor poziții, ministrul israelian de al Afacerilor Externe, Yair Lapid, a declarat că proiectul de lege „dăunează atât memoriei Holocaustului, cât și drepturilor victimelor sale”.

Premierul Morawiecki a replicat, spunând că legea pune în aplicare o hotărâre din 2015 a Tribunalului Constituțional al Poloniei conform căreia trebuie stabilit un termen după care deciziile administrative defectuoase nu mai pot fi atacate. „Acest lucru nu are nicio legătură cu temerile exprimate de prietenii noștri americani despre noi”, a spus șeful guvernului de la Varșovia.

Antony Blinken a mai subliniat că Polonia este un aliat important în NATO, o alianță „bazată pe angajamente reciproce privind valorile democratice comune”, adăugând că „aceste acte legislative contravin principiilor și valorilor caracteristice națiunilor moderne și democratice”.

„Îndemnăm guvernul Poloniei să își demonstreze angajamentul față de aceste principii comune", a conchis Blinken.

Marcin Zaborowski, directorul politic al think tank-ului Globsec, a declarat că „promovarea acestor legi, indiferent mesajele clare ale oficialilor americani, sugerează că partidul PiS nu mai are grijă să mențină o relație bună între Polonia și SUA”.

Citește și: Ministrul polonez al justiției: Polonia nu trebuie să rămână în Uniunea Europeană cu orice preț

Editor : Marco Badea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban este convins că în urma alegerilor din SUA „trecem de la vremea războiului la o eră a păcii"

SUA au expulzat 270.000 de migranţi ilegali într-un an, mai mulți decât în mandatul lui Trump

Ungaria sfidează Polonia și acordă azil unui politician acuzat de deturnare de fonduri. Reacția Varșoviei

Pakistanul devine „o amenințare emergentă pentru SUA”. Care este motivul

Partenerii noștri