Live

Hamas spune că atacul din 7 octombrie a fost „o etapă necesară” împotriva „comploturilor israeliene”

Data publicării:
Pe 7 octombrie, aproximativ 250 de persoane au fost luate ostatice în timpul acestor atacuri. FOTO: Profimedia Images

Mişcarea islamistă palestiniană Hamas a declarat că atacul din 7 octombrie asupra Israelului a fost „o etapă necesară” împotriva ocupaţiei israeliene a teritoriilor palestiniene şi a admis că „haosul” a antrenat „erori”, potrivit unui document publicat duminică de mişcarea palestiniană, relatează AFP, citată de Agerpres.

Hamas a indicat că în „haosul” din jurul graniţei dintre Israel şi Fâşia Gaza „poate că au avut loc erori”, negând totuşi că a vizat civili şi dacă s-a întâmplat a fost „accidental, în timpul confruntărilor cu forţele de ocupaţie” şi aceasta în ciuda celor 1.140 de persoane ucise în timpul acestui atac fără precedent, majoritatea dintre ei civili, potrivit unui bilanţ bazat pe date oficiale israeliene.

Mişcarea islamistă, aflată la putere în Gaza din 2007, cere încetarea „agresiunii israeliene”, afirmă că „poporul palestinian” poate „decide viitorul” teritoriului de coastă şi respinge „proiectele internaţionale sau israeliene”.

În acest document de aproape 20 de pagini, primul de acest tip, Hamas, considerată organizaţie teroristă de Statele Unite, Uniunea Europeană şi Israel, menţionează că vrea să ofere „propria versiune a faptelor”.

Hamas insistă „că a făcut tot posibilul pentru a evita lovirea civililor”

În timp ce atacul său din 7 octombrie împotriva Israelului a dus la moartea a 1.140 de persoane, majoritatea civili, potrivit unui bilanţ bazat pe cifre oficiale israeliene, Hamas insistă „că a făcut tot posibilul pentru a evita lovirea civililor”.

„Este posibil să fi fost comise greşeli în cursul operaţiunii 'potopul Al-Aqsa', din cauza prăbuşirii bruşte a aparatului de securitate şi militar de-a lungul graniţei dintre Israel şi Fâşia Gaza”, notează Hamas.

Evitarea vătămării civililor, în special copii, femei şi persoane în vârsta este o obligaţie religioasă şi morală a luptătorilor brigăzilor al-Qassam”, a mai precizat Hamas.

Investigaţii sunt în curs de desfăşurare în Israel, după informaţii privind violenţe sexuale.

Pe 7 octombrie, aproximativ 250 de persoane au fost luate ostatice în timpul acestor atacuri, fără precedent ca violenţă şi amploare, iar, potrivit Israelului, 132 de persoane rămân captive în Fâşia Gaza - dintre care 27 ar fi murit, potrivit unui bilanţ bazat pe cifre oficiale israeliene.

Editor : B.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Israelul vrea să aibă „libertate de acţiune” împotriva Hezbollah, în cazul unui acord de încetare a focului în Liban

Un cleric musulman din Gaza pune la îndoială rostul atacului Hamas asupra Israelului. Replica primită

Turcia dezminte că Hamas și-ar fi mutat biroul politic din Qatar pe teritoriul său

Unităţile de apărare aeriană au distrus două drone care se îndreptau spre Moscova, anunță primarul orașului

Partenerii noștri