China amenință Taiwanul: Independența este incompatibilă cu pacea
Pacea în strâmtoarea Taiwan şi independenţa insulei sunt incompatibile, a avertizat luni guvernul chinez, în a treia zi de exerciţii militare în această zonă, informează Agerpres.
"Independenţa Taiwanului şi pace şi stabilitatea în strâmtoarea Taiwan se exclud reciproc", a declarat Wang Wenbin, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, într-o conferinţă de presă.
"Dacă vrem să protejăm pacea şi stabilitatea în strâmtoarea Taiwan, trebuie să ne opunem ferm oricărei forme de separatism pentru independenţa Taiwanului", a adăugat acesta.
China consideră Taiwanul o provincie pe care nu a reuşit încă să o reunifice cu restul teritoriului său după sfârşitul războiului civil chinez în 1949. Beijingul vizează această reunificare, cu forţa dacă va fi necesar.
China, care organizează începând de sâmbătă trei zile de manevre militare în jurul insulei Taiwan, a mobilizat un larg evantai de material militar, cu obiectivul de a intimida acest teritoriu pe care îl revendică.
Potrivit unui comunicat al armatei chineze, Beijingul încearcă să simuleze cu testele sale militare "o încercuire" a Taiwanului.
Mai multe zeci de avioane au fost desfăşurate pentru a aplica o "blocadă aeriană" a teritoriului revendicat de Beijing. La rândul său, Ministerul Apărării al Taiwanului a anunţat că a detectat luni 11 nave de război şi 59 de avioane chineze în jurul insulei.
Operaţiunea, ce ar urma să se încheie luni cu exerciţii de tiruri reale, a fost lansată ca reacţie la o întrevedere, săptămâna trecută, în SUA, între preşedinta taiwaneză Tsai Ing-wen şi preşedintele Camerei Reprezentanţilor a Congresului american, Kevin McCarthy.
Sâmbătă, preşedinta Tsai Ing-wen a denunţat "expansionismul autoritar" al Chinei şi a dat asigurări că Taiwanul "va continua să conlucreze cu SUA şi cu alte ţări (...) pentru a apăra valorile libertăţii şi democraţiei".
Editor : D.R.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News