Guvernul britanic include misoginia printre formele de „extremism ideologic”
Noul guvern britanic al Partidului Laburist, formaţiune de orientare progresistă, va include misoginia extremă printre formele de „extremism ideologic”, conform unui comunicat emis duminică de Ministerul de Interne de la Londra, citat de agenţia EFE.
Titulara acestui minister, Yvette Cooper, a dispus o revizuire a „lacunelor” din strategia actuală anti-extremism a Regatului Unit pentru a stabili cea mai bună modalitate de a aborda ameninţările reprezentate de ideologiile „dăunătoare”. Ea a subliniat că analiza va include ura faţă de femei, susţinând că aceasta este una dintre tendinţele care câştigă teren.
Acest anunţ vine după revoltele anti-migranţi desfăşurate într-o serie de oraşe britanice după uciderea a trei fetiţe de către un adolescent ai cărui părinţi sunt imigranţi rwandezi. Protestele au încetat după arestările masive efectuate printre participanţi, acestea ajungând vineri la 1.117. Sute dintre cei arestaţi au fost deja aduşi în faţa justiţiei, printre ei fiind şi cel puţin 72 de minori.
Au fost deja pronunţate sentinţe de închisoare cu executare, inclusiv pentru incitare la violenţă pe internet, unele condamnări fiind mediatizate prin televiziune, o metodă prin care premierul laburist Keir Starmer caută să descurajeze noi proteste, notează EFE, citată de Agerpres.
„Guvernele nu au reuşit de mult timp să abordeze creşterea extremismului pe internet şi pe străzile noastre şi am văzut că numărul tinerilor radicalizaţi online a crescut”, spune ministrul britanic de interne, adăugând că va aprofunda cauzele acestui comportament.
Yvette Cooper a criticat astfel fostele guverne ale Partidului Conservator, pe care l-a acuzat că i-au lipsit planurile practice anti-extremism. Ea a promis că planul în acest sens al noului guvern laburist va aborda de asemenea creşterea islamofobiei şi a tendinţelor ideologice de extremă dreapta.
Editor : Liviu Cojan
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News