Live

Guvernul britanic anunță că va creşte ajutorul umanitar pentru Fâşia Gaza și face un apel către Israel

Data publicării:
Majoritatea populației din Fâșia Gaza, de peste 2 milioane de oameni, a fost strămutată din cauza războiului care durează de 10 luni. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia Images

Guvernul Regatului Unit va creşte cu 19 milioane de lire (circa 22,8 milioane de euro) ajutorul său umanitar pentru Fâşia Gaza, unde situaţia este „catastrofală”, a anunţat luni ministrul britanic al Dezvoltării Aneeliese Dodds, care urma să se deplaseze la Cairo pentru o conferinţă pe subiect, informează AFP, potrivit Agerpres. 

„Locuitorii din Gaza au o nevoie vitală de hrană şi adăpost în perspectiva iernii. Conferinţa de la Cairo va fi o oportunitate (...) pentru a propune soluţii concrete la criza umanitară”, a afirmat ministrul într-un comunicat, publicat înainte de conferinţa de luni de la Cairo.

„Israelul trebuie să acţioneze imediat pentru a garanta un acces neîngrădit al ajutorului umanitar în Gaza”, a adăugat ea, în timp de organizaţiile umanitare internaţionale acuză autorităţile israeliene că nu lasă camioanele cu ajutor să intre în număr suficient pe teritoriul palestinian aflat sub asediu.

Aceste noi finanţări britanice sunt repartizate între 12 milioane de lire pentru Biroul ONU de Coordonare a Asistenţei Umanitare (OCHA) şi Programul Alimentar Mondial (PAM), şi 7 milioane de lire pentru acţiunea Agenţiei Naţiunilor Unite pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA).

Aceasta din urmă a anunţat duminică suspendarea livrărilor sale de ajutor în Fâşia Gaza la un punct de trecere cheie cu Israelul, transportarea devenind „imposibilă”.

În total, Regatul Unit s-a angajat anul acesta pentru un ajutor umanitar la nivelul a 99 de milioane de lire (120 de milioane de euro) acordat teritoriilor palestiniene anul acesta, a precizat guvernul.

După Cairo, ministrul britanic al dezvoltării urmează să se deplaseze în teritoriile palestiniene şi în Israel.

Atacul Hamas pe teritoriul israelian, din 7 octombrie 2023, a dus la moartea a 1.207 de persoane, majoritatea civili, potrivit unei numărători a AFP realizată pe baza datelor oficiale, ce includ ostaticii ucişi sau morţi în captivitate.

Ministerul Sănătăţii al guvernului Hamas pentru Gaza a anunţat duminică un nou bilanţ de 44.429 de morţi în teritoriul palestinian de la începutul războiului cu Israelul, în urmă cu peste un an.

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Neverosimil: ”au pus lacătul” pe ”bijuteria” de 10.000.000€ a Bucureștiului, la 6 luni de la inaugurare

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Armata română cumpără din Israel o soluţie avansată de combatere a dronelor. Cât costă un sistem C-UAS și ce știe să facă

Pe lista celor 34 de ostatici care ar urma să fie eliberați de Hamas se află și doi copii, 10 femei și 11 bătrâni. Israelul nu confirmă

Israelienii care au participat la misiuni în Gaza în timpul serviciului militar riscă să fie arestați în străinătate

Mișcarea Hamas, pregătită să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul. Biroul lui Netanyahu neagă informația

Partenerii noștri