Live

Grecia vrea să cumpere avioane F-35 din SUA. Turcia, aliată în NATO dar rivală în regiune, primește sprijin pentru achiziția de F-16

Data publicării:
Avion de luptă F-35. Foto: Profimedia Images

Grecia a trimis Statelor Unite o cerere oficială pentru achiziționarea a 20 de avioane de luptă F-35 fabricate de Lockheed Martin, a declarat joi premierul elen Kyriakos Mitsotakis, citat de Reuters. Turcia, țară aliată în cadrul NATO, dar rivală istorică a Greciei, vrea și ea să cumpere 40 de avioane F-16 din SUA. Președintele american Joe Biden a spus că sprijină această tranzacție, după ce Ankara a deblocat aderarea Suediei și Finlandei la NATO.

Grecia cheltuie peste 2% din produsul intern brut pentru apărare. Și-a intensificat achizițiile militare în ultimii ani, pe măsură ce tensiunile cu Turcia vecină, rival istoric și aliat în NATO, Turcia, au reapărut.

Mitsotakis a spus că Grecia examinează, de asemenea, achiziționarea unui al doilea grup de avioane.

Grecia și Turcia se află în conflict de zeci de ani în ceea ce privește mai multe probleme, de la survolurile în Marea Egee și extinderea platformelor continentale și a granițelor maritime până la resursele energetice și Cipru.

De altfel, Turcia a acuzat recent Grecia că blochează achiziția de avioane F-16 plănuită de Ankara.

În mai, preşedintele turc Recep Erdogan a spus că premierul grec Kyriakos Mitsotakis „nu mai există” pentru el, acuzându-l că a încercat să blocheze vânzarea de avioane F-16 Turciei.

Am convenit să nu includem ţări terţe în disputa noastră. În pofida acestui fapt, săptămâna trecută el a fost în vizită în SUA şi a vorbit în Congres, avertizându-l să nu ne dea avioane F16”, a spus Erdogan.

Turcia a cerut Statelor Unite încă din octombrie anul trecut să aprobe achiziţia a 40 de avioane F-16 produse de Lockheed Martin, precum şi a aproape 80 de seturi de componente pentru modernizarea aeronavelor existente.

La o zi după ce Turcia a renunțat să mai blocheze aderarea Suediei și Finlandei la NATO, guvernul Statelor Unite a anunțat că susține vânzarea de avioane de luptă F-16 pentru Forțele Aeriene Turce.

Joe Biden a spus joi, la încheierea summit-ului NATO,SA susțin vânzarea avioanelor de luptă F-16 către Turcia și că are încredere că tranzacţia va fi aprobată de Congresul SUA. El a negat însă că ar exista o legătură între acest lucru și schimbarea atitudinii Ankarei față de aderarea Suediei și Finlandei la NATO.

Am spus încă din decembrie ar trebui să le vindem avioanele F-16 . Nu este în interesul nostru să nu facem asta. Și nu este vorba despre serviciu contra serviciu. Am spus că ar trebui să vindem, dar avem nevoie de aprobarea Congresului pentru a putea face asta. Și cred că o putem obține”, a spus Biden.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Patru morți după ce un elicopter a intrat în clădirea unui spital, în Turcia

Ministrul german al Apărării: „Dacă Putin atacă, trebuie să fim capabili să purtăm un război”

Declarație dură a unei delegații a Congresului SUA la NATO, despre interferența Rusiei în alegerile din România

Trump va cere statelor NATO să crească bugetele Apărării la 5%

Partenerii noștri