Live

Grecia începe de luni o nouă etapă de relaxare a restricţiilor

Data publicării:
FOTO: Agerpres

Grecia trece începând de luni la următoarea etapă a relaxării graduale a măsurilor împotriva epidemiei de coronavirus, odată cu revenirea la cursuri a elevilor care-şi pregătesc bacalaureatul şi cu redeschiderea a mii de magazine, informează Agerpres, care citează agenţia EFE.

Până în prezent Grecia a fost una dintre ţările europene care au reuşit cel mai bine să oprească extinderea epidemiei, înregistrând de la începutul acesteia 2.716 de îmbolnăviri de COVID-19 şi 151 de decese, după ce a luat prompt măsuri preventive, printre care limitarea drastică a deplasărilor, atât interne şi în interiorul localităţilor, cât şi cele internaţionale.

Circa 25% dintre afacerile a căror activitate a fost suspendată cu şapte săptămâni în urmă îşi reiau activitatea, astfel că aproximativ 156.000 de angajaţi revin la lucru, în această etapă reluându-şi activitatea magazinele specializate (mobilă, textile, cosmetică etc), dar cu respectarea unor măsuri preventive, mai ales limitarea numărului de persoane care au acces în interior.

În licee, elevii care-şi pregătesc bacalaureatul vor fi împărţiţi în grupe de maxim 15 şi vor fi aşezaţi în clase la o distanţă de cel puţin 1,5 metri între ei.

De luni se reiau şi primele transporturi între insulele greceşti şi între acestea şi partea continentală a Greciei, dar deocamdată vor putea călători numai angajaţii companiilor care s-au redeschis şi elevii care îşi reiau cursurile. Ceilalţi cetăţeni se vor putea deplasa numai în interiorul regiunii administrative unde-şi au reşedinţa, călătoriile fără restricţii pe tot cuprinsul părţii continentale a ţării urmând să fie permise din 18 mai, iar din 1 iunie şi în insule, unde multe familii depind economic de sezonul estival.

Editor web: V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Sârbii au aflat că o țară a intrat de partea kosovarilor în ”războiul” cu România și nu s-au abținut: ”Fără nicio rușine”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Grevă generală și proteste în Grecia. „Când vin facturile de electricitate avem atacuri de cord”

Fostul premier grec Antonis Samaras, exclus din partidul conservator aflat la putere. Care sunt motivele

Judecătorii greci discută pe 6 decembrie extrădarea lui Nati Meir. Fostul deputat, condamnat în România, spune că e agent Mossad

Cutremur cu magnitudinea de 5,2 în Grecia. În ce zone s-a resimțit

Partenerii noștri