Live

Giorgia Meloni neagă orice responsabilitate a guvernului privind naufragiul soldat cu zeci de morți din Italia

Data publicării:
Prim-ministra Italiei, Giorgia Meloni. Foto: Profimedia Images

Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a respins sâmbătă orice responsabilitate a guvernului său în naufragiul unei ambarcaţiuni cu migranţi care s-a soldat cu cel puţin 69 de morţi în sudul Italiei, relatează AFP, citată de Agerpres.

„Situaţia este simplă şi în acelaşi timp tragică: nu am primit nicio sesizare de urgenţă de la Frontex”, a declarat ea în cadrul unui briefing de presă de la Abu Dhabi, pe marginea unei vizite în Emiratele Arabe Unite.

Justiţia italiană anchetează asupra unei eventuale sosiri prea târzii a salvatorilor la locul naufragiului unei ambarcaţiuni cu migranţi duminică, în largul Crotone (Calabria), al cărei bilanţ a crescut sâmbătă la 69 de morţi, după descoperirea cadavrului unui copil de circa 3 ani.

Frontex a anunţat că unul dintre avioanele sale de patrulare a reperat sâmbătă seară o ambarcaţiune supraîncărcată plecată săptămâna precedentă din Izmir, Turcia, îndreptându-se spre Italia şi că a alertat autorităţile italiene. „Am făcut mereu tot posibilul pentru a salva vieţi imediat ce am fost avertizaţi de o problemă. În acest dosar, (...) nu am fost avertizaţi”, a spus Meloni.

Tragedia a provocat o mare emoţie şi a resuscitat criticile împotriva guvernului Giorgiei Meloni, cunoscut pentru poziţiile sale antimigranţie, opoziţia cerând demisia ministrului de interne Matteo Piantedosi.

Într-o scrisoare deschisă, primarul din Crotone i-a reproşat Giorgiei Meloni absenţa guvernului după naufragiu. „Comunitatea din Crotone, lovită de o durere imensă, a aşteptat din partea dvs un mesaj, un apel, un semn, care nu a venit”, a scris Vincenzo Voce. „Caut soluţii. Italia nu poate rezolva problema de una singură, dar pentru a evita ca mai multe persoane să moară trebuie stopate plecările ilegale”, a răspuns lidera partidului post-fascist Fratelli d'Italia.

Chestiunea migraţiei este un subiect politic foarte sensibil în Italia, ţară de primă linie în care au ajuns sute de mii de migranţi în ultimii ani. Roma le reproşează partenerilor ei din UE o lipsă de solidaritate. Potrivit Ministerului italian de Interne, peste 14.000 de migranţi, între care 1.700 minori, au debarcat în Italia de la începutul anului, faţă de circa 5.500 în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Radu Drăgușin, lovit din toate direcțiile. Englezii au tras o concluzie greu de digerat, după Tottenham - Liverpool 3-6

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Două noi numiri ale lui Donald Trump în diplomație: un miliardar pleacă în Italia și un producător „The Apprentice” în Regatul Unit

Alertă după atacul din Magdeburg. Mai multe țări din Europa cresc numărul forțelor de ordine la târgurile de Crăciun

Cel puțin opt migranți și-au pierdut viața în largul coastelor Greciei. Ce s-a întâmplat cu nava în care se aflau aceștia

Vicepremierul italian Matteo Salvini riscă şase ani de închisoare. Ce acuzații îi aduc procurorii

Partenerii noștri