Live

Geoană spune că amenințarea lui Putin cu nucleara e „intimidare psihologică” mai mult decât un „plan real”

Data actualizării: Data publicării:
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană. Foto: Profimedia

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, susține că amenințările Rusiei cu armele nucleare sunt mai degrabă o încercare de intimidare psihologică decât un plan real. Reacția vine după ce președintele Vladimir Putin a amenințat Occidentul, în discursul său către națiune, afirmând că forțele nucleare strategice ale Rusiei sunt pregătite și capabile să lovească țările NATO. Cu toate acestea, Geoană a spus joi, într-un interviu pentru El Pais, că nu vede nicio amenințare iminentă a Rusiei de a folosi aceste arme.

Întrebat ce crede despre amenințările președintelui Vladimir Putin privind cu un atac nuclear, Geoană a spus: „Am văzut amenințări nucleare din partea liderilor ruși cel puțin de la începutul războiului de acum doi ani. Acestea reprezintă o mare iresponsabilitate pentru o superputere nucleară precum Rusia, care are obligația de a acționa cu moderație. Face parte din arsenalul lor de intimidare și presiune psihologică”.

Geoană spune că nu există o amenințare iminentă a Rusiei de a folosi armele nucleare. 

„Este un discurs care aprofundează logica intimidării psihologice mai mult decât intențiile reale. Nu vedem nicio amenințare iminentă a Rusiei de a folosi aceste arme. Dar aceste declarații sunt în sine foarte periculoase, pentru că erodează încrederea. Rusia cunoaște consecințele unui astfel de pas. Este modul său grandilocvent de a ataca Occidentul, cum ar fi atunci când descrie războiul pe care l-a declanșat în Ucraina drept un război al civilizațiilor sau când susține că Occidentul încearcă să distrugă Rusia, ceea ce este total absurd”, susține el. 

Putin a amenințat joi, în timpul discursului său în fața națiunii, că Rusia are pregătite armele nucleare și că orice atac al NATO va duce la folosirea acestora.

„Forțele nucleare strategice ale Rusiei sunt într-o stare de deplină pregătire. Occidentul încearcă să tragă Rusia într-o cursă a înarmărilor, să repete trucul ca în URSS în anii 1980. Occidentul spune că Rusia va ataca Europa, asta este o prostie. Occidentul nu înțelege ce se întâmplă în Ucraina - ei cred că acestea sunt un fel de desene animate. Avem și noi arme capabile să lovească ținte de pe teritoriul vostru.(...) Forțele NATO se pregătesc să ne lovească teritoriul, folosind cele mai eficiente forțe pe care le au pentru a o face. Soarta oricărei țări care atacă Rusia va fi mai tragică decât orice lucru cu care s-ar putea confrunta Rusia. Ei înțeleg că și noi avem arme care i-ar putea învinge pe propriul teritoriu. Orice atac ar duce la folosirea armei nucleare. Oare ei nu înțeleg asta? Occidentul se consideră suprem, dar rusofobia îi orbește și îi privează de rațiune. Fără Rusia nu există pace reală în lume”, a spus președintele rus. 

Citește mai mult AICI:

Despre declarațiile lui Macron: NATO nu are nicio intenție să trimită trupe în Ucraina

Despre declarațiile președintelui Francez Emmanuel Macron, potrivit cărora ar putea fi trimise trupe NATO în Ucraina, Geoană a spus că nu există nicio intenție a Alianței de a face acest lucru. Cu toate acestea, „respectăm dreptul aliaților de a veni cu idei noi”, subliniază el. 

„Respectăm pe deplin dreptul aliaților noștri de a contribui cu idei noi. Dar la NATO nu avem nicio intenție sau planuri de a desfășura trupe în Ucraina. Ceea ce suntem hotărâți să facem este să continuăm să sprijinim Ucraina și să evităm escaladarea cu Rusia, lucru pe care l-am făcut satisfăcător de bine până acum. Acest lucru este deosebit de important după ce Ucraina a început negocierile pentru aderarea la UE și pentru a se apropia de NATO. Nu putem spune când, dar într-o zi o Ucraină suverană va face parte atât din NATO, cât și din UE. Este probabil ca acest război să continue pentru o perioadă de timp. Așadar, NATO va continua să se asigure că vom sprijini Ucraina și că vom evita escaladarea cu Rusia”, a declarat Geoană, la Madrid. 

Geoană, întrebat dacă Rusia poate câștiga războiul

În contextul în care rușii au cucerit orașul Avdiivka și continuă să avanseze pe teritoriul ucrainean, în timp ce ajutorul din partea SUA întârzie, Geoană a fost întrebat dacă Putin va câștiga războiul. 

„Trebuie să evităm tentația de a fi prea optimiști, așa cum am fost cu câteva luni înainte de contraofensivă, sau prea pesimiști, așa cum părem a fi astăzi. Acest război este foarte dinamic. Dacă privesc jumătatea plină a paharului, văd Ucraina împingând flota rusă din Marea Neagră, departe de Crimeea, spre Marea Azov. Acesta este un mare succes”, susține Geoană.

Numărul doi în NATO spune că Ucraina se confruntă cu dificultăți tehnice, însă nu cu unele strategice și că trebuie să existe încredere. 

„Cu ajutorul nostru, Ucraina a reușit să restabilească ruta de export de cereale către Marea Neagră. Văd unele dificultăți tehnice pentru Ucraina, dar nu și dificultăți strategice. Să avem încredere. Pe măsură ce Rusia devine o economie de război și primește sprijin din partea Coreei de Nord și a Iranului, și noi ne creștem producția pentru a ajuta Ucraina și pentru a ne satisface propriile nevoi de securitate, apărare și descurajare în Europa”, mai spune Mircea Geoană. 

 

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Criză în Abhazia. Liderul regiunii, care se plângea că Rusia i-a lăsat „în întuneric total”, spune acum că Putin i-a salvat

Cum arată și ce știe să facă Wolly, sistemul ucrainean telecomandat cu termoviziune și țintire automată

Partenerii noștri