Franța a decis ca persoanele vaccinate să poată renunța la masca de protecție în anumite condiții
Persoanele vaccinate din Franța vor putea renunța la masca de protecție atunci când se află într-o încăpere închisă și privată, a decis luni Înaltul Consiliu pentru Sănătatea Publică din Franţa, care consiliază autorităţile franceze în materie de politică sanitară. Cu toate acestea, masca va trebui purtată în colectivitate sau în cazul în care o persoană din încăpere nu este imunizată.
Potrivit unui aviz referitor la adaptarea anumitor măsuri restrictive, instituţia recomandă ca „într-un cadru privat familial sau amical într-o încăpere închisă, toate persoanele reunite” ar putea să-şi scoată măştile „dacă au beneficiat toate de o schemă vaccinală completă şi cu condiţia să fie respectate celelalte măsuri restrictive: igiena mâinilor, distanţa interindividuală, aerisirea şi limitarea numărului de persoane la şase”, scrie AFP, potrivit Agerpres.
Totuşi, această recomandare nu se aplică dacă unul dintre membri nu este vaccinat complet sau are un factor de risc de a face o formă gravă (vârstă, comorbiditate).
„Prudenţa” rămâne totuşi de actualitate, subliniază Înaltul Consiliu, care cere ca în „cadru colectiv (colectivităţi şi medii exterioare deschise)” să se continue respectarea măsurilor restrictive precum purtarea măştii şi să se limiteze deplasările, „în acord cu evoluţia deciziilor naţionale în funcţie de stadiul şi acoperirea vaccinală”.
Așadar, nu este vorba de a participa la reuniuni de persoane în afară de ceea ce este autorizat. Totodată, Înaltul Consiliu preconizează „campanii de comunicare pedagogică destinate cetăţenilor vaccinaţi pentru a le explica importanţa măsurilor restrictive, chiar dacă sunt vaccinaţi”.
Acesta subliniază că „ţine cont de eficienţa vaccinurilor disponibile în prezent asupra formelor grave de COVID-19” şi de măsurile restrictive cu privire la transmiterea SARS-CoV-2.
Creat în 2004 în Franţa, Înaltul Consiliu pentru Sănătatea Publică are în special sarcina de a contribui la elaborarea strategiei naţionale privind sănătatea şi de a furniza autorităţilor expertiza necesară gestionării riscurilor sanitare.
Editor : I.C
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News