Fostul prezentator BBC Huw Edwards a fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru imagini indecente cu copii
Prezentatorul BBC News Huw Edwards a fost condamnat la şase luni de închisoare cu suspendare și un termen de încercare de doi ani, după ce a recunoscut acuzaţia că a realizat imagini indecente cu copii - acuzaţie ce corespunde şi posesiei de imagini în format electronic.
În iulie, fostul prezentator de ştiri a recunoscut că deţinea 41 de astfel de imagini, care i-au fost trimise pe WhatsApp - inclusiv unele în care apărea o victimă cu vârsta cuprinsă între şapte şi nouă ani, relatează Reuters, citată de Agerpres.
El a fost condamnat luni la Westminster Magistrates' Court, unde i s-a cerut, de asemenea, să participe la un program de tratament pentru agresorii sexuali.
La ultima sa înfăţişare în instanţă, acesta a pledat vinovat la trei capete de acuzare pentru realizarea de imagini indecente cu copii. În conformitate cu legea, imaginile pot însemna fotografii sau clipuri.
Până anul trecut, Edwards a fost unul dintre principalii prezentatori ai emisiunii „News at Ten” de la BBC One şi a asigurat adesea acoperirea evenimentelor naţionale majore.
Judecătorul care l-a condamnat luni a declarat că „reputaţia îndelung câştigată” a fost „distusă”.
Un purtător de cuvânt al BBC a declarat că organizaţia este „îngrozită” de infracţiunile lui Edwards. „El a trădat nu doar BBC, ci şi publicul care a crezut în el”, a spus radiodifuzorul britanic.
Edwards va fi înscris în registrul infractorilor sexuali timp de şapte ani - ceea ce înseamnă că trebuie să anunţe poliţia despre locul în care se află.
Potrivit acuzării, Edwards a trimis sute de lire unui agresor sexual condamnat după ce acesta i-a trimis imagini pornografice.
Deşi majoritatea imaginilor erau cu bărbaţi adulţi, o proporţie semnificativă a imaginilor erau cu copii.
Dintre cele 377 de imagini, 41 erau imagini indecente, ceea ce înseamnă că erau minori.
Procurorul Ian Hope a confirmat detaliile de la prima audiere, şi anume că imaginile de categoria A pe care Edwards le deţinea erau în majoritate ale unor copii cu vârste cuprinse între 13 şi 15 ani.
Un copil avea între şapte şi nouă ani.
Edwards a fost cel mai bine plătit jurnalist al BBC, primind între 475.000 şi 479.999 de lire sterline între aprilie 2023 şi aprilie 2024.
BBC i-a cerut să returneze cele 200.000 de lire sterline pe care le-a câştigat între arestarea sa în noiembrie anul trecut şi demisia sa în aprilie anul acesta.
Directorul general al BBC a declarat săptămâna trecută că „sunt în curs discuţii” cu privire la posibilitatea de a recupera banii.
Editor : M.B.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News