Live

Finlanda anunță că e nevoită să-i returneze Chinei urșii panda din cauza inflației

Data publicării:
Doi urși panda uriași vor fi returnați Chinei Foto: Profimedia Images

Doi panda de la grădina zoologică Ahtari, din Finlanda, vor fi returnați cu opt ani înainte de termen din cauza cheltuielilor prea ridicate, care se ridică la milioane de euro relatează The Guardian. 

Cei doi urși panda, Lumi și Pyry, au fost aduși în orașul finlandez în 2018. Era programat să rămână acolo până în 2026, potrivit unui acord finlandez semnat de președintele chinez Xi Jinping, care viza protejarea animalelor. 

Termenul a fost însă devansat. Grădina zoologică spune că a început să se confrunte cu probleme, încă din pandemie, când în loc să aibă un număr mare de vizitatori a adunat datorii. 

Concret, a cheltuit 8,92 milioane de euro pentru amenajarea țarcului pentru Lumi și Pyry, iar, anual, cheltuie încă 1,5 miioane de euro pentru întreținerea celor doi panda. La aceste sume, se adaugă și taxa oferită Chinei pentru animale. 

Iar în ultima perioadă inflația în creștere a sporit costurile, au transmis reprezentanții grădinii zoologice, potrivit sursei citate. Aceștia au încercat să obțină finanțare de la stat, însă cererea lor a fost respinsă. Așa că a decis să returneze animalele, însă și pentru acest aspect a fost nevoie de negocieri - negocieri ce au durat trei ani. 

„Acum am ajuns într-un punct în care chinezii spun că se poate face”, a declarat directorul Ahtari, Risto Sivonen, pentru Reuters.

Cei doi urși urmează acum să stea în carantină o lună, înainte de a fi expediați înapoi în China. 

China trimite urși panda în străinătate încă din 1949, într-un program care a căpătat denumirea „diplomația panda” și are ca scop principal consolidarea legăturilor comerciale, dar și dezvoltarea relațiilor externe. 

Beijingul semnează acorduri de împrumut pentru panda cu grădini zoologice străine care, dacă animalele se reproduc, trebuie în general să trimită puii înapoi câţiva ani mai târziu, pentru a se alătura programului de reproducere chinez. 

Editor : Andreea Stanciu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cel mai mare mister din istoria aviației. Autoritățile din Malaezia reiau căutările zborului MH370, dispărut acum mai bine de 10 ani

Apocalipsa economică a Europei. Secretul murdar din spatele eșecului Uniunii Europene de a ține pasul cu SUA și China (Politico)

Ce este „arma magică” a lui Xi Jinping de care Occidentul se teme la fel de mult ca de arsenalul militar al Chinei

China va avea peste 1000 de focoase nucleare până în 2030. Ce date mai relevă un raport al Pentagonului despre armata Beijingului

Partenerii noștri