Fidesz își consolidează monopolul asupra puterii prin amendamente „pentru apărarea suveranității” care restrâng accesul la alegeri
Partidul de guvernământ din Ungaria, Fidesz, intenţionează să prezinte 25 de amendamente legislative într-un aşa-numit „pachet de apărare a suveranităţii” împotriva unei posibile influenţe străine, în special în cazul partidelor şi al presei, relatează EFE, citat de Agerpres.
„Independenţa Ungariei trebuie apărată cu toate instrumentele pentru a face imposibile încercările străine de a influenţa”, a declarat, duminică, Mate Kocsis, liderul grupului parlamentar al Fidesz, la postul public de radio Kossuth.
Potrivit lui Kocsis, Fidesz, condus de premierul Viktor Orban, ar urma să prezinte un pachet legislativ care ar viza politicieni, partide, organizaţii neguvernamentale şi mass-media care primesc sprijin din străinătate.
Deşi deocamdată nu se cunoaşte conţinutul concret al respectivului proiect de lege, conform portalului 444.hu, Fidesz a justificat acest proiect prin faptul că, la alegerile precedente, unele partide de opoziţie ar fi primit sprijin din străinătate.
Kocsis a dat de înţeles că modificările avute în vedere ar obliga toate mişcările civice care participă la alegeri să se supună aceloraşi norme de audit, de funcţionare şi de finanţare care se aplică partidelor politice oficiale.
Ambasadorul SUA în Ungaria, David Pressman, a reacţionat afirmând că „este foarte periculos să sugerezi că puterile străine vor să se amestece în afacerile interne ale Ungariei”, iar aşa-zisele ameninţări să fie utilizate pentru a restrânge dreptul la libera exprimare, relatează acelaşi portal.
În 2017, guvernul Orban şi majoritatea sa parlamentară au adoptat deja o lege care a obligat ONG-urile care primesc mai mult de 23.000 de euro din străinătate să furnizeze o listă a donatorilor şi să se definească drept „organizaţii finanţate din străinătate”.
Patru ani mai târziu, după ce Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a decis că aceasta încalcă legislaţia UE, legea a fost abrogată, aminteşte EFE.
Editor : Adrian Dumitru
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News