Live

Exclusiv Fetele, mai puțin asociate cu educația STEM. „Dacă ar fi la fel de multe femei ca bărbați în economie, PIB-ul global ar crește cu 20%”

Cristina Cileacu Data publicării:
Foto: Profimedia Images

Femeile reprezintă jumătate din populaţia planetei, dar implicarea lor în economia mondială nu este la nivelul optim. Educaţia STEM, adică ştiinţă, tehnologie, inginerie şi matematică este mai puţin asociată cu tinerele care studiază, iar acest lucru este un dezavantaj pe termen lung. Slujbele viitorului sunt strâns legate de tehnologie şi dacă aceste competenţe lipsesc, nu doar femeile vor suferi, ci întreaga economie globală. Chiara Cozarra a primit de la preşedintele Emmanuel Macron misiunea de a echilibra, la nivelul statelor G20, această situaţie.

Cristina Cileacu: Chiara Corazza, reprezentantă pentru sectorul privat la G20 Empower Alliance și, de asemenea, la consiliul consultativ pentru egalitatea de gen al G7, bine ați venit la Pașaport diplomatic.

Chiara Corazza: Bună dimineața, mulțumesc foarte mult.

O misiune vitală pentru economii

Cristina Cileacu: Președintele Emmanuel Macron v-a dat această misiune, să o numim așa, de a sprijini și dezvolta munca femeilor la nivelul G20, dar deja făceaţi asta înainte de a primi această misiune oficială. De ce femeile sunt importante în economia mondială?

Chiara Corazza: Cred că femeile nu sunt importante, că femeile sunt cu adevărat esențiale. Și înainte, am fost numită de guvernul francez mi s-a încredințat misiunea legată de modul de pregătire a femeilor și fetelor, pentru acces la locurile de muncă ale viitorului. Și această misiune a fost într-adevăr un plan național pentru Franța, unde avem cu adevărat nevoie de mai multe femei, iar raportul meu se numeşte Femeia în centrul economiei. În Europa, dacă femeile și bărbații ar fi reprezentați în mod egal în economie, PIB-ul nostru ar fi cu 20% mai mare. Cu 20% mai mare în Europa, și în întreaga lume, știm de la McKinsey (n.r. companie de consultanţă), din multe studii, că aportul femeilor în economie ar contribui cu 28 de triliarde de dolari în plus economiei mondiale. Atunci nu este doar important, ci este esenţial. Și al doilea motiv este pentru că, în acest moment, lumea se confruntă cu o policriză, neașteptată, fără precedent, legată de securitatea financiară, socială, economică, alimentară, războiul la uşa noastră, desigur, energia și această urgență climatică și această policriză vine exact ca un adaos la ceva ce se derulează de o vreme, revoluția digitală. Și dacă vedeți provocările acestei policrize în toate aceste domenii, vedeți că avem nevoie de toate talentele. Întotdeauna spun că atunci când un general vrea să lupte și să câștige o bătălie, el foloseşte toate talentele sau resursele. Și asta este exact ceea ce nu am făcut. Lăsăm jumătate din planetă în afara sistemului. Și de ce? Este o chestiune de numere. Pentru că toate aceste tipuri de locuri de muncă, toate aceste tipuri de probleme, au nevoie de competențe, au nevoie de competențe în domenii specifice care sunt legate de educația STEM: știința, tehnologia, matematica, ingineria. Şi femeile nu sunt acolo. Femeile din întreaga lume reprezintă doar 20% dintre ingineri. 20%. Și când trebuie să construieşti un pod, ai nevoie de un inginer bun. Atunci este un bărbat care face podul. Acesta este motivul pentru care este important pentru că avem nevoie de toate talentele la bord și avem nevoie de contribuție, lumea chiar are nevoie de contribuția a tot felul de femei, pentru că nu sunt mai bune decât bărbații, dar sunt diferite și cu un talent specific care poate fi cu adevărat, foarte important. Să ne uităm la schimbările climatice, această legătură între schimbările climatice și femei. Atunci avem nevoie de ele la masa negocierilor. Avem nevoie de ele pentru că știm că sunt primele victime. Știm că femeile mor de 14 ori mai mult decât bărbații. 80% dintre refugiații schimbărilor climatice sunt femei. Dar nu folosim contribuția femeilor pentru a lupta împotriva schimbărilor climatice. Și știm că femeile ar dori şi sunt capabile să facă asta.

Cealaltă jumătate a populaţiei globale

Cristina Cileacu: Raportul dvs., Femeile în inima economiei, ar trebui literalmente să schimbe mentalitatea, deoarece, în mod tradițional, în multe societăți, aș spune poate în toate societățile, femeile au fost îndreptate către locuri de muncă mai puțin tehnice, mai puțin științifice. Credeţi că această mentalitate poate fi schimbată?

Chiara Corazza: Cred că poate fi schimbată. Avem un paradox, ceva care este foarte ciudat de înțeles într-un fel, dar cumva foarte natural. În primul rând, de exemplu, în Italia, în Franța, în multe țări, se spunem că toate democrațiile tradiționale, avem pe de o parte știința umană și de cealaltă parte știința tehnică. Apoi, imediat credem că fetele vor să fie asistente medicale, profesoare, vor să lucreze cu un scop, suntem construite să avem grijă, să avem grijă de oameni. Asta e firesc. Adică, dar dacă nu le explicăm fetelor că științele umaniste acum nu mai sunt suficiente și că ai nevoie de competențe dacă vrei să lucrezi pentru un scop, că este mai bine să inventezi vaccinul, că este mai bine să inventezi aplicaţia care îți oferă posibilitatea să predai, sau este mai bine să inventezi un robot, care să aibă grijă de o persoană, în loc să fii în vechiul sistem tradițional. Și dacă li se spune fetelor că dacă vor să lucreze cu scop, de exemplu, să lupte împotriva schimbărilor climatice, trebuie să aibă competență într-o tranziție de mediu, în tranziție ecologică, altfel nu vor putea lupta împotriva schimbărilor climatice. Și aș da un exemplu, când vor să devină directori executivi, pentru că vor să vă schimbe companiile, vor să lucreze pentru bine etc, le spun mereu, bine, dar dacă nu ai competența potrivită pentru a fi manager, nu poți deveni unul doar pentru că vrei, pentru că până la urmă talentul nu are gen. Adică, trebuie să fii competent la ceea ce vrei să faci. Stereotipurile, ai dreptate. Am făcut un sondaj în urmă cu trei ani, la nivel mondial, în țările G20, cu o gamă bună de oameni care au fost intervievați, patru din zece oameni, bărbați și femei, au răspuns că creierul femeii este diferit de creierul bărbatului și că, creierul femeii este mai mult adaptat pentru îngrijire, pentru științe umaniste și creierul bărbaților este mai adaptat științei. Acum trei ani.

Cristina Cileacu: Abordările dvs, abordarea dvs filosofică când vine vorba de muncă, este să lucrăm împreună, să lucrăm între noi ca țări, comunități, diferite orașe, pe tot globul. Dar, din nou, un alt mod de a trăi în societate este să nu ai încredere în restul, este să rămâi în propriul tău cerc mic. Cum putem explica mai bine că putem fi mai puternici dacă lucrăm împreună și mai ales dacă lucrăm împreună ca țări?

Minţile deschise reuşesc mai des

Chiara Corazza: Vedeți, cred că asta este datorită educației mele și părinților mei. Întotdeauna am fost foarte deschiși la minte. Am călătorit mult. Am făcut schimbări, de exemplu, m-am născut în Italia, dar când aveam 16 ani, vizitasem toate țările din spatele Cortinei de Fier, pentru că părinții noștri voiau să vedem ce se întâmplă. Am vizitat și ne-am schimbat și am avut prieteni din alte țări. Și asta mi-a dezoltat această minte deschisă pentru a încerca să-i înțeleg pe ceilalţi, să nu critic niciodată, să fiu foarte tolerantă, să înțeleg că fiecare dintre noi se poate dezvolta. Și când am ajuns în Franța, acum 40 de ani, primul lucru pe care l-am făcut și sunt foarte mândră de asta, am ajuns în cea mai bogată regiune din Europa. Și a trebuit să începem de la zero. Vreau să spun, am putea inventa ceea ce am vrut să facem. Și primul lucru pe care l-am propus a fost crearea unei asociații ale metropolelor mondiale, marile metropole din lume. Și știi de ce? Pentru că auzisem că în Cairo erau 1500 de oameni care intrau în oraș în fiecare zi fără locuințe, fără electricitate, fără un loc pentru deșeuri. Este mult. Atunci trebuie să vă imaginați cât de capabil este orașul. Și am spus că putem, în această asociație, să schimbăm cele mai bune practici și toate eșecurile. Ce am făcut, de exemplu, în orașele satelit din jurul Parisului era o idee bună sau nu, puteau să o reproducă în Cairo sau în Tokyo sau în altă parte? Și asta a fost o modalitate bună de a lucra împreună. Și a fost foarte eficient pentru că, desigur, nu transpuneți exact la Beijing ceea ce faceți la Moscova. Dar sunt unele bune practici și modalități de a ține cont de nevoile populației, care pot fi împărtășite. Și celălalt lucru pe care l-am făcut și în spirit, a fost să creez o rețea de acord de cooperare, cooperare bilaterală cu alte orașe, unde am schimbat modul în care putem inventa împreună mobilitatea, cum o putem face mai eficientă, cum putem proiecta inovația. Și știi, când lucrezi cu diferite talente din întreaga lume și cu mentalități diferite, ești mai bun, întotdeauna mai bun. Vă amintiți, vechile invenții, se spune, se fac în jurul aparatului de cafea, pentru că vorbiți în jur sau la un pahar de vin, seara, când faceți brainstorming despre lucruri. Aceste lucruri sunt foarte importante și este la fel pentru femei. Cred că trebuie să fim, această înfrăţire, această solidaritate, acest mod de a spune: am făcut ceva important într-o țară şi putem reproduce asta în celelalte țări, este ceea ce fac zilnic. Chiar încerc să aduc două companii, doi șefi de stat, doi oameni să spună, putem face asta. Am făcut-o. A funcționat. De ce nu o reproducem? De exemplu, este ceva la care lucrez mult, guvernanţa, pentru că guvernanța, până la urmă, este conducere. Și în conducere nu poți spune: vreau să fiu lider. Trebuie să înveți, să propui.

Cristina Cileacu: Este şi un serviciu, guvernarea.

Guvernanţa, un serviciu pentru societate

Chiara Corazza: Este un serviciu. Este un serviciu pentru societate. Știi, stră-stră-străbunicul meu au fost unul dintre cei mai cunoscuți filozofi din Europa, Francesco Acri, și el era un mare expert al lui Platon. Știți ce a spus Platon? Cea mai bună guvernare din lume este guvernanța filozofiei, deoarece lucrează pentru binele comun. Nu lucrează pentru interesele personale. Nu spun că fiecare dintre lideri ar trebui să fie un filosof, dar ar trebui să fie ghidat de această dorință de a lucra pentru bine. Și asta este ceva pentru care te poţi pregăti. Și am vrut să revin la guvernare, pentru că acest lucru este important pentru România. Nu sunt o femeie dintre cele conform cotei (n.r. număr egal de femei şi bărbaţi). Am fost în multe comisii, înainte de a exista cotele şi personal am fost împotriva cotelor. Dar a trebuit să mărturisesc că m-am înșelat, pentru că dacă ai un cadru legal, lucrurile se accelerează. Dacă nu aveți un cadru legal, nu merge. În Franța, în 2011, am avut 10% din femei în consiliile de administrație. Acum avem 46%. Dacă te uiți la toate țările din lume în care nu ai cote, nu ai mai mult de 25-26%, inclusiv SUA, inclusiv Canada, inclusiv cu tot ceea ce s-a făcut, pentru a promova femeile în guvernare. Și acum avem o altă lege pe care încerc să o promovez la nivel mondial și cred că va reuși, acesta este motivul pentru care este atât de important să lucrăm cu șefii de stat și de guvern, la nivel G7 şi G20, pentru că sunt cele mai bogate țări și au responsabilitatea de a conduce prin exemplu. Ei au responsabilitatea de a fi cei care pregătesc un cadru care poate fi aplicat în alte țări. Și revenind la această lege la care am contribuit cu adevărat, și sunt foarte mândră de acest lucru, deoarece este unic la nivel mondial. A fost votată în unanimitate în timpul Covid, şi un membru al Congresului a vrut să mărească succesiunea la nivelul consiliilor de administrație la nivelul comitetului executiv. Asta înseamnă, de fapt, că fiecare companie din Franța are acum obiectivul obligatoriu de a avea cel puțin 30% dintre femei în nivelul mediu de guvernanță. Aceasta este o lege care ar trebui aplicată în România sau în alte state. Nu este foarte complicată și funcționează.

Femeile fac faţă puterii

Cristina Cileacu: Vorbind despre România, din păcate suntem una dintre acele țări în care femeile nu se află în poziție de putere, în poziție de luare a deciziilor în politică, în instituțiile statului, ele sunt, mai degrabă, la nivelul managementul mediu, sau chiar mai scăzut, sunt profesioniste bune, trebuie să spun asta, dar nu în poziţii de putere. Este şi acesta un mod de a ignora femeile?

Chiara Corazza: Cred că asta este cu siguranță. Este cu siguranță un fel de schimbare de mentalitate, așa cum spuneți, pentru a schimba mentalitatea. Dar acest lucru se poate face dacă femeile lucrează împreună cu bărbații, demonstrând că sunt utile societății, nu trebuie să fie promovate, dar această contribuție este vitală pentru economie și societate. Îți voi spune o poveste. Eram în Mexic, când Claudia Sheinbaun (n.r. actualul preşedinte) tocmai devenise primar. Şi am lucrat mult împreună. Eram mult în mass-media, pentru că a fost un eveniment mare, cu multe personalităţi din toată lumea venite la acest forum pentru femei, inclusiv Christine Lagarde, etc. Şi m-am dus la prima emisiune economică la televiziune, pentru că nu vreau să fac emisiuni despre femei, vreau să spun că suntem acolo pentru a contribui, așa cum v-am spus, la schimbările climatice, în AI, în tehnologie, în sănătate, în finanțe, la orice. Și am mers la acest foarte faimos și foarte prestigios interviu, în deschiderea emisiunii şi era un bărbat care stătea aşa. Da. Povestește-ne despre forumul femeilor. Și am spus, știți, pentru Mexic am putea adăuga 30%. Îmi pare rău? Cât de mult? Cât de mult ai spus? Am dat cifre. Imediat după aceea a reacţionat. Ca femei, vorbim despre lucruri pe care le știm. Dăm dovezi. Acum, aceste fonduri suverane, inclusiv fondurile norvegiene suverane, atunci când investesc, se uită la guvernare şi dacă nu sunt puțin 30% femei, nu dau bani. Este o afacere.Vedeți, acest gen de lucruri vă dau putere, dacă vedeți că alții o pot face. Sunt sigură că în România sunt femei atât de minunate încât ar putea foarte curând să preia puterea. Și din nou, nu pentru ele. Și știţi ce? Este foarte important să mergem la vot.

Cristina Cileacu: Să ia puterea, dar nu pentru ele.

Chiara Corazza: Nu pentru ele.

Ce înseamnă să ai putere

Cristina Cileacu: Puteți explica acest lucru puțin mai detaliat? Pentru că, da, de obicei puterea este pentru cineva. Femeile au această generozitate de a împărtăși.

Chiara Corazza: Mi se spune mereu: Chiara, eşti foarte ambiţioasă. Răspund da, sunt foarte ambiţioasă, dar nu pentru mine. Sunt foarte ambițioasă pentru proiectul pe care îl fac și îmi doresc foarte mult să fie implementat și să facă treaba. Și pentru asta, sunt capabilă să lupt. La fel pentru putere. Nu iei puterea pentru tine. Preluați puterea pentru că puterea vă oferă posibilitatea, oportunitatea de a face lucruri, de a lucra cu un scop, mă întorc la scop. Cu cât eşti mai puternic, cu atât mai mult ai capacitatea de a schimba lucrurile în sensul pe care ți-l dorești. De aceea tocmai am vorbit despre alegeri chiar înainte de acest interviu. De aceea cred că anul acesta există o oportunitate uriașă la nivel mondial. Sunt 5,3 miliarde de oameni care vor vota în lume. Vor vota femeile? Vor alege femeile pe cine vor? Vor candida femeile în alegeri, să se prezinte, pentru că ai nevoie de curaj să o faci. Este un angajament. Adică, politica este dură. Atunci noi femeile preferăm să rămânem acasă și să spunem, bine, nu voi fi reprezentată așa cum vreau? Sau vrem să mergem și să luptăm ca să spunem: vreau ca valorile mele, ideile mele, obiectivele mele ar fi îndeplinite de cineva în care cred. Vreau să trimit pe cineva care să mă reprezinte în ceea ce vreau. Acum trei săptămâni, am avut onoarea să o inviti pe Oleksandra Matviichuk, laureată cu Premiul Nobel, într-unul din evenimentele pe care le organizam la Marsilia, și ea a spus ceva care m-a atins foarte mult. A spus: curajul nu are gen. Curajul nu are gen, noi, femeile, trebuie să fim curajoase, trebuie să îndrăznim. Altfel nu vom putea niciodată să facem ceea ce vrem. Trebuie să luptăm pentru drepturile noastre, nu pentru ale noastre, ci pentru generația următoare. Ce facem este pentru copiii noștri, pentru nepoții noștri. Ceea ce facem noi este pentru că merită o lume mai bună. Și de aceea vrem să avem putere, nu pentru noi, pentru că puterea este complicată. Adică, puterea, este un loc de muncă.

Cristina Cileacu: Un loc de muncă şi o povară în acelaşi timp.

Chiara Corazza: Dar de aceea spun nu pentru noi înșine, ci pentru că este a este misiunea noastră să facem ceva pentru ceilalți.

Femeile chiar schimbă lumea

Cristina Cileacu: Ați fost nominalizată printre cele 100 de femei, de ziarul La Repubblica care schimbă lumea.

Chiara Corazza: Încerc, încerc.

Cristina Cileacu: De asemenea, o nominalizare și mai mare a fost să fiţi una dintre legendele deceniului la Forumul Economic Mondial. Ce schimbări mai sunt necesare în lume?

Chiara Corazza: Trebuie să vă spun, sunt destul de optimistă pentru că acum știm problema. Știm soluția. Știm ce ar trebui să facem. Ştim multe lucruri. Avem dovezi ale rolului femeii, despre rolul bărbaților, despre ce ar trebui făcut, de ce are nevoie această planetă. Apoi cred că treaba mea este într-adevăr să atrag atenția, să sensibilizez factorii de decizie importanți atât în sectorul public, cât și în cel privat. Și văd că funcționează. Acum, cel puțin, avem o recunoaștere a importanței noastre și nu era la fel acum cinci, șase, zece ani. Nu spun că lumea se schimbă destul de repede, dar sunt lucruri foarte pozitive care se întâmplă. Și poate și faptul că sunt discontinuităţi pe care nu le putem continua așa cum a fost înainte, pentru că nu putem continua să stricăm planeta, nu putem continua să risipim, nu putem continua să facem nedreptăţi etc. Atunci aceasta este cunoaștere și este o anumită bunăvoință. Din ce în ce mai multe companii au acum acest obiectiv să lucreze pentru bine, să lucreze astfel, sau cel puţin încearcă. Atunci sunt optimistă. Și din nou, cred că dacă suntem capabili să implicăm cât mai mult talent posibil din rândul femeilor în această schimbare, lumea ar fi mai bună.

Cristina Cileacu: Vă mulțumesc foarte mult pentru acest interviu.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ce țară a avut cea mai bună evoluție economică în 2024. Mediterana a renăscut, în timp ce marile economii ale Europei au dezamăgit

Cum fac față finlandezii propagandei ruse. Ambasadorul Finlandei: Suntem destul de bine „vaccinați”. Poporul este precaut și suspicios

Cum va arăta America în următorii patru ani? „Este mai puțin un pericol să alunece spre un fel de cale autoritară, decât cred mulți”

Va fi un război și mai mare în Orientul Mijlociu? „SUA e singura țară care poate implementa soluția și poate forța Israelul”

Partenerii noștri