Live

Fâșia Gaza riscă o criză umanitară după ce Israel a ordonat „asediu complet” și a oprit livrările de combustibil și alimente

Data actualizării: Data publicării:
Stéphane Dujarric, purtătorul de cuvânt al secretarului general al ONU, a declarat că cel puțin 7 centre medicale au fost avariate. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia Images

Fâșia Gaza ar putea fi în pragul unei noi crize umanitare dacă livrările de combustibil, medicamente și alimente nu sunt permise, spun autoritățile, pe măsură ce Israelul răspunde la atacurile Hamas, cu un „asediu complet” asupra teritoriului, transmite BBC.

Luni, Israelul a declarat un „asediu total” asupra Fâșiei Gaza, spunând că electricitatea, alimentele, combustibilul și apa vor fi întrerupte, iar, potrivit locuitorilor, ajutoarele nu au mai ajuns în enclavă de sâmbătă.

Zona găzduiește în total aproximativ 2,3 milioane de oameni - dintre care 80% se bazează pe ajutorul umanitar, în principal din cauza ostilităților în curs cu Israelul. Aproape 700 de persoane au murit în ofensiva israeliană și alte mii sunt raportate că au fost rănite.

Gaza este supusă militanților Hamas, dar Israelul controlează spațiul aerian și linia de țărm. De asemenea, restricționează ce mărfuri pot trece granițele sale. La fel, Egiptul vecin controlează strict ce sau cine poate trece și prin granița cu Gaza.

Israel a oprit aprovizionarea Fâșiei Gaza

De sâmbătă dimineața când au început atacurile de ambele părți, Israelul a oprit toate proviziile care intră în Gaza, inclusiv alimentele și medicamentele.

Stéphane Dujarric, purtătorul de cuvânt al secretarului general al ONU, a declarat că mai mulți angajați din domeniul sănătății au fost uciși sau răniți și că cel puțin șapte centre medicale au fost avariate.

Între timp, mulți oameni trăiesc în prezent fără electricitate și internet, deci fără posibilitatea de a cere ajutor, și ar putea în curând să nu mai aibă rezerve esențiale de hrană și apă.

„Daunele aduse instalațiilor de apă, canalizare și igienă au subminat serviciile pentru peste 400.000 de persoane”, a spus domnul Dujarric. „Centrala Gaza este acum singura sursă de energie electrică și ar putea rămâne fără combustibil în câteva zile”.

El a adăugat că Programul Alimentar Mondial distribuie deja alimente pentru până la 100.000 de palestinieni strămutați în interior și că aceste eforturi vor crește de opt ori în zilele următoare.

Și înainte de ultimele restricții, locuitorii din Gaza se confruntau deja cu o insecuritate alimentară pe scară largă, restricții de circulație și deficit de apă.

Juliet Touma, purtătoarea de cuvânt a Agenției Națiunilor Unite pentru Refugiați Palestinieni (UNRWA), a declarat pentru BBC că oamenii din Gaza sunt „îngroziți” de situația actuală și îngrijorați pentru siguranța lor, precum și a copiilor și familiilor lor.

„Asediu complet”

Luni, ministrul israelian al Apărării Yoav Gallant a declarat că va impune un „asediu complet” asupra teritoriului.

„Fără electricitate, fără mâncare, fără apă, fără gaz – totul este închis”, a spus el, adăugând că „luptăm cu animalele și acționăm în consecință”.

Ministrul israelian al infrastructurii a ordonat ulterior oprirea imediată a alimentării cu apă, spunând: „Ceea ce a fost în trecut nu va mai fi în viitor”.

Într-o declarație lansată înainte de aceste anunțuri, ministerul palestinian al sănătății a declarat că spitalele se confruntă cu o penurie de medicamente, materiale medicale și combustibil din cauza acțiunilor Israelului.

Acesta a cerut observatorilor internaționali să îndemne Israelul să „repornească liniile electrice” și să asigure nevoile de urgență sub formă de medicamente, combustibil și generatoare de energie.

Israelul a lansat atacuri aeriene masive de represalii în Fâșia Gaza în ultimele zile. Duminică noaptea a avut loc un asalt deosebit de puternic, poate cel mai mare pe care Gaza l-a experimentat în ultimii ani.

Unele dintre lovituri au vizat zona de frontieră din estul Gazei, de unde Hamas și-a lansat atacurile sâmbătă dimineață. Israelul pare să vizeze acele zone pentru a încerca să consolideze securitatea.

Au existat, de asemenea, rapoarte de la martori că Israelul folosește focul de artilerie în zona de frontieră.

Organizațiile internaționale confirmă că Israel a lovit și ținte civile

Israelul a spus că lovește ținte Hamas în Gaza, dar există rapoarte că au fost loviți și civili.

Ministerul de Externe a mai spus că loviturile aeriene au țintit o școală Națiunilor Unite din Gaza, care găzduia sute de civili, inclusiv copii și bătrâni.

ONU a confirmat atacul, spunând că școala a fost „grav avariată”, dar că nimeni nu a fost ucis. De asemenea, au fost raportate că o moschee, precum și case, au fost lovite.

Potrivit Associated Press, 19 membri ai aceleiași familii au fost uciși într-o lovitură în Rafah, în sudul Gazei. Biroul pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA) a adăugat că 73.000 de persoane sunt adăpostite în școli.

ONU a declarat luni că 123.538 de persoane din Gaza au fost strămutate în interior, mai ales „din cauza fricii, preocupărilor legate de protecție și distrugerii caselor lor”.

Secretarul General al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, a cerut tot luni Israelului să desfăşoare operaţiuni militare în Gaza în conformitate cu dreptul internaţional, relatează DPA, preluată de Agerpres.

Liderul ONU a mai spus că este "profund tulburat" de anunţul Israelului privind un "asediu complet" asupra Fâşiei Gaza, cu promisiuni de a întrerupe alimentarea, apa şi electricitatea pentru cei două milioane de locuitori.

"Deşi recunosc preocupările legitime de securitate ale Israelului, reamintesc, de asemenea, Israelului că operaţiunile militare trebuie să se desfăşoare în strictă conformitate cu dreptul umanitar internaţional", a spus Guterres.

El a mai afirmat că ONU a primit deja rapoarte despre lovituri israeliene asupra unităţilor medicale din Gaza şi a cerut tuturor părţilor "să permită accesul Naţiunilor Unite pentru a oferi asistenţă umanitară urgentă civililor palestinieni prinşi şi neajutoraţi în Fâşia Gaza".

"Situaţia umanitară din Gaza era extrem de gravă înainte de aceste ostilităţi, acum se va deteriora exponenţial", a spus el.

Editor : M.I.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Creatorul etichetei Nutri-Score susține că cea mai mare problemă alimentară a europenilor „nu este excesul de zahăr”

„Axa Rezistenței” se clatină. Prăbușirea regimului Assad pune în dificultate Iranul, rămas fără singurul aliat regional. Ce opțiuni are

Organizaţia Human Rights Watch acuză Israelul de acte de genocid în Fâșia Gaza. Care este motivul

Oamenii momentului în Orientul Mijlociu: rivalii Erdogan și Netanyahu

Partenerii noștri