Live

Explozie de cazuri de coronavirus la granița României. Numărul de cazuri zilnice crește alarmant în Ucraina după relaxare

Data publicării:
Foto: GettyImages

Ucraina a înregistrat joi un record de 689 de noi cazuri de coronavirus pe fondul ieşirii din izolare, cifre considerată „extrem de alarmante” de ministrul sănătăţii, care a anunţat că pregăteşte noi măsuri, relatează AFP, citat de Agerpres.

„Avem cifre extrem de alarmante” care cresc de o săptămână, şi-a exprimat regretul Maksin Stepanov pe pagina sa de Facebook. El a acuzat numeroasele încălcări ale regulilor de distanţare şi nepurtarea măştii de către ucraineni, unii experţi explicând totuşi acest fenomen printr-o înmulţire a testelor de depistare.

„Ameninţarea nu a dispărut, dar uitaţi-vă pe străzi, priviţi ce se întâmplă în jurul nostru. Am renunţat la orice izolare, am decis că aceasta nu mai există”, a adăugat ministrul într-o conferinţă de presă. Ministerul Sănătăţii este pe cale să pregătească măsuri „urgente în numele vieţii şi al sănătăţii fiecăruia dintre noi”, a mai anunţat el, fără a oferi vreun detaliu.

Ţară cu circa 40 de milioane de locuitori, Ucraina a înregistrat de vinerea trecută 3.659 de noi cazuri de coronavirus, o creştere de aproape 21% comparativ cu precedentele şapte zile, conform calculelor AFP pe baza statisticilor oficiale.

Autorităţile ucrainene au impus din martie măsuri de izolare severe, printre care oprirea transportului în comun, după detectarea primelor cazuri de coronavirus în această ţară, una dintre cele mai sărace din Europa, cu un sistem public de sănătate în ruine.

Începută la mijlocul lunii mai, ieşirea treptată din izolare este pusă în aplicare de regiuni în funcţie de noile cazuri, de numărul testelor realizate şi de numărul de paturi de spital disponibile. În total, 29.070 de noi cazuri de COVID-19, dintre care 854 mortale, au fost înregistrate până acum.

Editor: A. D.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

COVID-19: Șase angajați care au fost concediați pentru că au refuzat vaccinul au primit câte un milion de dolari fiecare

Coronavirusul SARS-CoV-2 și răspunsul imun înnăscut. Descoperirile care ajută la dezvoltarea unor medicamente mai eficiente

Opoziția cere demisia lui Pedro Sanchez, acuzat de corupție. O plângere va fi depusă pentru anchetarea partidului premierului Spaniei

Covid-19 poate crește riscul de infarct și atacuri cerebrale chiar și la trei ani de la boală

Partenerii noștri