Live

Experții OMS ies din carantina de două săptămâni și încep ancheta în Wuhan

Data publicării:
Imagine din Wuhan, China. Foto: Profimedia Images

Echipa de experți a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, care investighează originile pandemiei COVID-19, va părăsi hotelul unde a stat în carantină două săptămâni, de la sosirea în Wuhan, scrie Reuters.

Misiunea a fost întârziată de autorităţile chineze, de certurile dintre China şi Statele Unite, care au acuzat Beijingul că a ascuns amploarea focarului iniţial şi au criticat condiţiile vizitei în cadrul căreia experţii chinezi au efectuat prima fază a cercetare.

Echipa care a lucrat prin videoconferinţă în timp ce era în carantină este condusă de Peter Ben Embarek, expert al OMS în bolile transmisibile de la animale. Experții vor rămâne în China încă două săptămâni.

"Nu există garanţii de răspuns. Este dificil de stabilit pe deplin originile virusului şi uneori poate fi nevoie de două sau trei sau patru încercări pentru a putea face acest lucru în condiţii diferite.", a declarat Mike Ryan, reprezentant OMS.la începutul acestei luni.

China a susţinut că virusul a existat în străinătate înainte de a fi descoperit la Wuhan, mass-media de stat citând prezenţa virusului pe ambalajele de alimente congelate din import şi lucrări ştiinţifice care arătau că noul coronavirus circula în Europa în 2019.

Editor : Georgiana Marina

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

De nicăieri! A urcat în ring imediat după ”lupta secolului” și i-a spus în față lui Usyk: ”Pentru jaful de data trecută” VIDEO

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

OMS avertizează că schimbările climatice reprezintă „o criză sanitară”. Malaria şi holera se vor răspândi mai repede

Adolescenții români, cei mai afectați de rețelele sociale. Cum luptă școala și părinții cu fenomenul. „Cum să dai vina pe copii?!”

Epidemia de Mpox este în continuare o urgență de sănătate publică, a anunțat OMS

Şase răniţi, între care patru copii, într-un atac asupra unui centru de vaccinare din Gaza (OMS)

Partenerii noștri