Live

Galerie Foto Excentricul Javier Milei a depus jurământul de învestire și a devenit, oficial, preşedintele Argentinei

Data publicării:
Javier Milei a devenit în mod oficial preşedinte al Argentinei. Foto: Profimedia

Ultraliberalul Javier Milei a devenit, duminică, în mod oficial preşedinte al Argentinei, după ce a depus jurământul de învestire, la trei săptămâni după victoria sa în alegeri şi la numai doi ani după intrarea sa în viaţa politică, transmit AFP şi Reuters.

În vârstă de 53 de ani, Javier Milei a jurat în parlament „în numele lui Dumnezeu şi al patriei”, promiţând să onoreze cu „loialitate şi patriotism” funcţia de preşedinte, notează Agerpres. 

La scurt timp, Milei, devenit al 12-lea preşedinte al Argentinei după revenirea ţării la democraţie, s-a adresat miilor de argentinieni strânşi în faţa sediului parlamentului, comparând rezultatele recentelor alegeri prezidenţiale din ţara sa cu căderea Zidului Berlinului.

El a anunţat că în Argentina începe o nouă eră a „păcii şi prosperităţii”.

Noul preşedinte argentinian a mai spus că niciun alt guvern nu a găsit ţara într-o situaţie mai rea decât în prezent şi că Argentina are nevoie de o ajustare fiscală a sectorului public de 5% din produsul intern brut (PIB).

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Furie în Italia, după ce președintele argentinian Javier Milei ar fi primit cetățenie italiană. „Discriminare intolerabilă”

Liderul unui grup de ultrași din Argentina a fost asasinat pe stradă

Un hotel s-a prăbușit în Argentina. Cel puțin o persoană a murit și mai multe sunt căutate sub dărămâturi

Guvernul Argentinei anunță dizolvarea Fiscului. Mii de oameni își vor pierde locurile de muncă

Partenerii noștri