Estonia a oprit tranzitul produselor petroliere din Belarus
Guvernul de la Tallinn a decis joi să suspende tranzitul produselor petroliere din Belarus prin Estonia, transmite dpa.
Prin această decizie, guvernul estonian şi-a extins sancţiunile naţionale impuse Belarusului, independent de Uniunea Europeană, conform Agerpres.
Interdicţia vizează uleiurile minerale speciale care nu sunt acoperite de regimul de sancţiuni al UE şi al căror tranzit prin Estonia este în continuare posibil.
O investigaţie comună a mai multor mass-media regionale a arătat că transporturile anumitor produse petroliere prin Estonia au crescut la un nivel record în 2021. Volumul comerţului aproape s-a triplat, ajungând la o valoare de peste jumătate de miliard de dolari.
„Nu putem permite nicio lacună sau inconsecvenţă, mai ales în actuala situaţie de securitate. Eficacitatea sancţiunilor asupra regimului Lukaşenko, precum şi propria noastră credibilitate şi influenţă pe plan internaţional depind de aceasta”, a declarat prim-ministrul Kaja Kallas.
Potrivit ministrului de externe Eva-Maria Liimets, Estonia îşi va coordona activităţile cu Letonia, Lituania şi UE.
„Trebuie să ne asigurăm, de asemenea, la nivelul statelor baltice şi al Uniunii Europene, că sancţiunile existente sunt adecvate în orice moment şi funcţionează cât mai ţintit posibil”, a spus ea.
Ca urmare a represiunii continue a mişcării pentru democraţie din Belarus, UE a adoptat deja mai multe pachete de sancţiuni care îl vizează pe preşedintele Aleksandr Lukaşenko şi pe apropiaţii săi.
Editor : A.C.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News