Live

Erdogan condamnă atacul de la Moscova: Terorismul este inacceptabil

Data publicării:
Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a participat, sâmbătă, la mitingul electoral al partidului său, Partidul Justiție și Dezvoltare (AK), înainte de alegerile municipale, de la Grădina Națiunii Baskent din Ankara. Sursa foto: Profimedia Images

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a condamnat sâmbătă atacul "inacceptabil" de la sala de concerte din Moscova, în care au murit mai mult de 115 oameni, relatează AFP, preluată de Agerpres.

"Condamnăm cu fermitate acest atac terorist atroce împotriva unor civili nevinovaţi", a declarat Erdogan la un miting la Ankara.

"Terorismul este inacceptabil, indiferent de unde vine sau cine îl comite", a adăugat el.

Numărul victimelor în urma atacului de vineri seară de la periferia Moscovei, revendicat de gruparea jihadistă Statul Islamic, a crescut la 115 morţi, iar printre ei se numără şi trei copii, a anunţat sâmbătă Comitetul de Anchetă din Rusia.

Kremlinul a anunţat că Rusia a reţinut 11 persoane, inclusiv pe cei patru presupuşi atacatori înarmaţi, în legătură cu asaltul de la sala de concerte Crocus City Hall.

Cei patru presupuşi autori ai atacului au fost arestaţi în regiunea Briansk, care se învecinează cu Ucraina şi Belarus, a precizat Comitetul de Anchetă.

FSB a afirmat că suspecţii aveau "contacte corespunzătoare de partea ucraineană" şi intenţionau să fugă în Ucraina.

Autorităţile ruse nu au oferit nicio dovadă a acestor presupuse legături, a căror natură nu a fost specificată.

Ucraina a respins ferm orice legătură cu atacul.

Bărbaţi neidentificaţi purtând haine de camuflaj au luat cu asalt vineri sala de concerte Crocus City Hall cu puţin timp înainte de începerea unui concert în suburbia Krasnogorsk a Moscovei şi au deschis focul asupra mulţimii.

Editor : M.I.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rusia va inspecta partea ocupată a regiunii Herson din cauza sinuciderilor în rândul militarilor săi, spun partizanii ucraineni

Ucraina a atacat pentru prima oară trupele ruse doar cu sisteme terestre robotizate, fără soldați

Rusia a lăsat Abhazia în „întuneric total, la propriu și la figurat”. Liderul regiunii separatiste cere ajutor

Viktor Orban: Ungaria se bazează pe sprijinul României și al Bulgariei pentru a-și asigura livrările de energie

Partenerii noștri